Asa cum indica si statistica realizata de APIA, vanzarile de camioane noi de peste 18 t au crescut cu 24,8% fata de prima jumatate a anului trecut, fiind, de altfel, singura categorie de vehicule comerciale care si-a oprit scaderea. Importatorilor de camioane le-a mai venit inima la loc si datorita faptului ca stocurile comandate in 2008 s-au cam epuizat, dar si pentru ca din anumite sectoare de activitate, in special distributie si transport pe distante mari, vin inclusiv cereri de flote. Insa, asa cum ati putut vedea si in articolul anterior, clientii incep sa migreze de la o marca la alta, si astazi pare la fel de greu sa-i pastrezi cum este sa-i castigi. Finantarea in-house poate fi un atu, dar nu este nicidecum suficienta.
Iimportatorul DAF in Romania, EVW Holding, a primit in 2010 peste 500 de comenzi de camioane noi, din care 295, cu an de fabricatie 2008-2010, au fost deja livrate. In primul semestru al anului, firma livrase 242 de unitati, fata de 154 in aceeasi perioada din 2009, inregistrand, asadar, o crestere de 57%. Iar pana la final de an se estimeaza o crestere de 12% fata de 2009, adica peste 400 de camioane noi, fata de 373, asa cum declara Adrian Gorcea, sales&marketing manager EVW Holding. In 2010 s-au vandut mai multe autosasiuri, fapt determinat de anul fabricatiei lor si de pretul scazut – vanzarea s-a realizat uneori inclusiv in pierdere pentru importator, asa cum explica reprezentantul companiei.
Mercedes-Benz a vandut in primele opt luni ale anului 162 de camioane, din care 64 Actros (39 de autotractoare si 25 de autosasiuri), 74 de Axor, 21 Atego si trei Unimog. Compania a avut in 2010 patru clienti de flote, care au achizitionat 17-30 de Canter, Atego sau Actros.
MHS Truck&Bus a primit in 2010 comenzi pentru 200 de camioane MAN noi, iar in primul semestru al anului facturase si livrase 202 unitati, fata de 268 in aceeasi perioada a anului trecut, din care 30 in strainatate. In semestrul al doilea al anului se estimeaza vanzarea a 300 de vehicule si mentinerea cotei de piata la 22-25%, ca si in 2009, pe segmentul de peste 7.590 kg greutate totala, asa cum declara George Geadau, directorul de vanzari al firmei. Si MHS Truck&Bus a vandut in 2010 mai multe autosasiuri, dar reprezentantul firmei remarca un reviriment la transportul international, astfel ca sunt solicitate si autotractoare noi si second-hand.
Renault a livrat pana la final de iulie peste 120 de vehicule comerciale, aproape toate comenzile fiind de anul acesta. Este vorba de o crestere cu circa 8% fata de aceeasi perioada din 2009 in ceea ce priveste vanzarile de camioane de peste 16 t, insa cota producatorului francez a scazut pe segmentul vehiculelor medii si grele, de 6-16 t, pentru ca gama Mascott nu se mai fabrica, dar si pentru ca biroul din Romania s-a concentrat pe lichidarea stocurilor, iar pentru Midlum acestea se epuizasera in mare parte anul trecut. Pentru Renault Trucks si Scania insa, vanzarea de autotractoare a fost superioara celei de autosasiuri, deoarece firmele care merg mai bine acum sunt cele care transporta marfa la export, in timp ce constructiile stagneaza, iar vanzarea de vehicule specializate prin licitatii este greoaie.
Scania a primit in acest an 85 de comenzi, din care 67 au fost livrate pana la final de iulie. Asa cum apreciaza reprezentantii companiei, prima jumatate din 2010 a fost considerabil mai buna decat aceeasi perioada a anului trecut.
Anul flotelor si al migratiei de la o marca la alta
Asa cum declara Adrian Gorcea, 2010 poate fi considerat „anul flotelor“, EVW Holding livrand deja sase – din care cinci din modelul XF105 pentru transport pe distante lungi – si mai avand comenzi pentru inca doua pana la final de an. De remarcat faptul ca una dintre aceste firme, care a achizitionat FAD CE85, pentru constructii, este client nou DAF. Motivele pentru care reprezentantul EVW Holding crede ca acest transportator s-a orientat spre DAF dupa ce a fost client fidel al unei alte marci sunt reducerea costurilor prin consumul mai mic de combustibil, scolarizarea gratuita pentru soferi/mecanici si pachetele complexe after-sales. Nu trebuie neglijate insa nici ofertele foarte avantajoase, pe care le au, de altfel, toti actorii de pe piata – dar care se pliaza diferit pe cerintele fiecarui transportator. George Geadau mai adauga un motiv la cele enumerate mai sus: situatia financiara delicata nu doar a clientilor, ci si a furnizorilor (societati de leasing).
Renault a livrat deja o flota de transport si mai urmeaza una de vehicule pentru servicii comunale. Iar Raluca Saman, marketing manager Renault Trucks pentru sud-estul Europei, este de parere ca migratia transportatorilor de la o marca de camioane la alta se intampla deoarece, pe de o parte, numarul companiilor care vor sa cumpere vehicule comerciale a scazut mult, iar pe de alta parte, producatorii au devenit tot mai agresivi in oferte, pentru a vinde si a castiga cota de piata. In plus, firmele sunt tot mai presate sa-si optimizeze fluxul de cheltuieli si au cautat cel mai bun raport pret-calitate, si au aparut si oferte foarte tentante de leasing operational pentru unii clienti de flota, cu avantajul ca rata este cheltuiala deductibila.
Reprezentantii Scania sunt de parere ca trecerile unor transportatori de la o marca la alta au aparut deoarece clientii cred in costurile totale de operare reduse de care beneficiaza folosind Scania si „nu s-au lasat influentati de preturile ridicol de mici ale altor marci“.
Livrarea imediata a devenit o exceptie de la regula
EVW Holding are in Romania un stoc de 170 de camioane noi, din care peste 80% sunt CF85, destinate constructiilor. Iar termenul de livrare pentru comenzile ce trebuie puse in productie este de 6-7 saptamani pentru configuratiile standard si de pana la 12 saptamani pentru cele cu grad mare de complexitate.
MHS Truck&Bus are 50 de camioane disponibile pentru livrare imediata – circa 10% din vanzarile dintr-un an, estimate in 2010 la 500 de unitati. Iar termenul de livrare pentru o comanda noua este de 4-7 saptamani.
Stocul Renault Trucks din Romania a fost, in mare parte, epuizat, cu exceptia catorva modele pentru constructii si distributie. Iar comenzile noi pot fi onorate, in general, in 90 de zile.
Scania avea pe stoc, la final de august, patru vehicule pentru transport de cereale. Termenul de livrare pentru camioanele producatorului suedez este de 9-10 saptamani si poate creste pentru specificatii foarte complexe.
Finantarea in-house castiga teren
Asa cum remarca Raluca Saman, in ultimii ani evolutia finantarilor in-house a fost descendenta, deoarece societatile de leasing au inceput sa acorde o importanta tot mai mare vehiculelor comerciale, ceea ce a dus la intensificarea competitiei in domeniu. Acum insa, cand finantatorii sunt tot mai atenti cu banii oferiti, procentul vanzarilor de vehicule comerciale finantate prin propria societate de leasing a crescut. In ceea ce prveste Scania, 50% din camioanele noi si 90% din cele second-hand au beneficiat de finantare in-house.
Occidentul trage cu ochiul la parcurile SH de la noi
EVW Holding a livrat anul acesta 55 de camioane second-hand, toate in Romania, niciunul provenit din reposesii sau trade-in.
MHS Truck&Bus a vandut in primul semestru al acestui an 160 de camioane rulate, fata de 58 in aceeasi perioada din 2009, din care 25 in strainatate – Olanda, Grecia, Germania s.a.
Renault a vandut in 2010 peste 100 de camioane rulate, din care circa 10% pe piete din Europa de Vest, Rusia si Africa – cu an de fabricatie 2006-2007 si motorizare Euro 3 si 4 – si restul in Romania.
Scania a livrat de la inceputul anului 220 de camioane second-hand, cu ani de fabricatie cuprinsi intre 1999 si 2008, din care circa 50 (Scania, Volvo sau DAF) in Olanda, Germania, Irak si Emiratele Arabe Unite. 90% dintre cele livrate in strainatate respectau normele de poluare Euro 3, restul fiind Euro 4.