Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piata a scazut cu 30%

Vanzarile de lubrifianti auto de pe piata din Romania s-au diminuat in 2009 cu peste 30% ca volum, insa, din cauza crizei economice, scaderea a fost mai mare ca valoare, potrivit lui John Roskott, director general Valtec, care se asteapta la o cifra de afaceri de noua milioane de euro in 2010, nivel similar celui inregistrat anul trecut. Valtec a devenit importator si distribuitor oficial al lubrifiantilor Repsol pe piata din Romania dupa incheierea unui parteneriat pe cinci ani cu producatorul spaniol, unul din cele mai mari grupuri petroliere integrate din lume.
 

Piata locala de lubrifianti s-a situat anul trecut la nivelul de 80.000-100.000 t, cu o valoare de aproximativ 150 de milioane de euro. „Oamenii au inceput sa caute solutii mai ieftine, preturi mai mici, ceea ce a afectat nivelul pietei“, a spus John Roskott. De asemenea, ca valoare, piata s-a diminuat mai mult din cauza ca preturile au fost reduse. Potrivit reprezentantilor Valtec, in acest an vanzarile ar putea ramane la nivelul din 2009 sau ar putea suferi scaderi usoare, evolutia pietei lubrifiantilor depinzand, ca multe altele, de revenirea industriei, constructiilor, transporturilor s.a.
„In acest an ne propunem un nivel al cifrei de afaceri similar cu cel din 2009, avand in vedere realitatile economice specifice si schimbarile din strategia noastra“, a declarat directorul de marketing al Valtec Romania, Codrin Adam, care a mai spus ca distribuitorul are in plan reinvestirea profitului in vederea dezvoltarii retelei de distributie si cresterii notorietatii marcii. Compania vizeaza atingerea unei cote de piata de 3-4% in acest an.
Produsele Repsol sunt disponibile in tara noastra de la sfarsitul anului trecut, insa oficializarea publica a relatiei intre Valtec si producatorul spaniol a fost facuta in aprilie. Pana in 2009, Valtec a fost importator si distribuitor Valvoline, insa parteneriatul s-a incheiat, John Roskott explicand ca, dupa cativa ani, in parteneriatele de afaceri, ca si in casatorii, apar unele probleme, iar partile implicate se reorienteaza.

„Romania este una dintre cele mai atractive piete“
Potrivit lui Victor Velasquez Lopez, director general Repsol, divizia de lubrifianti, Romania este una dintre cele mai atractive piete pe acest segment, iar sosirea in tara noastra face parte din planul de dezvoltare in zona. Valtec are parteneriate cu firme de transport posesoare de flote, service-uri si retele de hipermarket-uri. John Roskott a declarat ca urmareste extinderea relatiilor cu cat mai multe companii de transport cu parcuri auto. „Este evident ca industria transporturilor in general, dar in special in Romania, trece printr-o perioada foarte dura. Cu cat consumul este mai mic, cu atat este mai putina nevoie de transport, iar aceasta situatie afecteaza cu atat mai mult companiile de transport cu cat ele au investit enorm in vehicule in ultimii doi ani si intampina acum probleme in privinta platii ratelor la banci, din cauza lipsei de activitate“, a spus directorul Valtec, care a adaugat ca, desi piata transporturilor trece prin momente grele din punct de vedere al volumelor de transport si al cashflow-ului, nevoia de transport exista in continuare, iar companiile care si-au tratat clientii corect in trecut si au luat decizii bune din punct de vedere al investitiilor vor supravietui si vor iesi din criza mai devreme sau mai tarziu. Desi 2010 va fi in continuare dificil, si, foarte probabil, si 2011, in 3-5 ani segmentul isi va reveni complet. „Vehiculele comerciale, pentru noi, reprezinta un segment foarte important. Repsol are legaturi bune cu producatori de motoare pentru vehicule grele, are parteneriate cu nume precum Kubota. Se investeste continuu in cercetare si dezvoltare, pentru a oferi produsele potrivite“, a mai spus Roskott, care a adaugat ca, in acest moment, o cantitate foarte mare de resurse este concentrata pe dezvoltarea tehnologiei motoarelor diesel, pentru a le face „mai curate“ si a eficientiza consumul, lucruri care se afla in stransa legatura cu calitatea lubrifiantilor folositi.
Compania Repsol detine un centru de cercetare in Madrid, cu 450 de tehnicieni care lucreaza zilnic atat pe segmentul lubrifiantilor, cat si pe cel de combustibili.
Potrivit lui Victor Velasquez Lopez, dezvoltarea tehnologiilor pentru vehiculele electrice si hibride nu reprezinta un pericol pentru piata lubrifiantilor, cel putin in urmatorii 10 ani, deoarece numarul masinilor va creste in continuare.
„Aceasta companie intelege cu adevarat ce se intampla pe segmentul ei de piata. Repsol este, de asemenea, un mare producator de motorina, astfel ca poate conduce cercetari comune asupra combustibililor si lubrifiantilor, pentru a vedea ce impact au asupra motoarelor“, a declarat directorul Valtec. Acesta a mai spus si ca strategia de impunere a lubrifiantilor Repsol pe piata va include si contactul direct atat cu service-urile, cat si cu posesorii de flote mari, mai ales daca acestia detin ateliere proprii.
Repsol este una dintre cele mai importante 10 companii petroliere din lume, cu aproape 100 de ani de experienta in peste 30 de tari din Europa, America de Nord si de Sud, Africa si Asia, cu activitati in domenii precum productie, rafinare, distributie si comercializare. In Europa de Est, lubrifiantii Repsol sunt distribuiti in Ungaria, Bulgaria, Croatia, Slovenia, Cehia, Slovacia, Macedonia, Serbia si Albania.     

Articole similare