Avand in vedere faptul ca normele de poluare impuse pentru vehicule trec destul de repede la un nivel superior, filtrele de particule diesel – DPF – reprezinta solutia necesara carausilor pentru a se conforma normelor celor mai recente fara a-si schimb vehiculele. Iveco ofera deja un filtru de particule diesel – Original Iveco DPF Retrofit Kit – capabil sa reduca emisiile de particule in cazul motoarelor Euro 3 cu 90%, pentru a ajunge astfel la nivelul recomandat pentru Euro 5.
Filtrele de particule au fost dezvoltate intern, au garantia producatorului italian si se pliaza pe specificatiile de constructie ale produselor Iveco.
Momentan, motoarele F1A, F1C si 8140 pot fi echipate cu filtru cu regenerare activa, permitand utilizarea vehiculelor in orice conditii de exploatare, chiar si in orase si in zonele centrale, in timp ce pentru Eurocargo (Tector 4 si 6) si Stralis (Cursor 8 si 10) s-a optat pentru tehnologia CRT impreuna cu convertorul catalitic. Pachetul pentru Daily consta dintr-un filtru de carbura de siliciu, o unitate de control pentru monitorizare permanenta, teava de esapament omologata si toate celelalte elemente necesare pentru a fixa corect sistemul DPF.
Garantia oferita este de 200.000 km. Kit-ul de instalare pentru Eurocargo si Stralis include un filtru CRT omologat ce consta dintr-un modul convertor catalitic de oxidare si un filtru cu element ceramic in cordierit – care are functia de a inlocui teava de esapament originala – o unitate de control echipata cu indicator electronic, pozitionata in cabina, si toate componentele necesare instalarii.