Dupa ce a ajuns la un numar de camioane suficient de mare incat sa permita o abordare mai in forta a pietei si clientilor, Iulian Andreica, director de transport al companiei pitestene Eliton Trans, a decis ca extinderea trebuie stopata si cresterea cifrei de afaceri nu mai este o prioritate, ci cresterea marjei de profit. Insa pentru asta trebuie muncit mult in conditiile actuale, pe o piata imprevizibila, cu costuri care cresc de la o zi la alta, o piata in care dezvoltarea nu mai este conditionata de gasirea de comenzi de transport, ci de disponibilitatea soferilor profesionisti.
Anul acesta, asa cum a aratat Iulian Andreica, piata transporturilor a fost mai mult decat imprevizibila. „Cand te astepti ca rezultatele sa fie bune apar costuri suplimentare care te fac sa reanalizezi strategii, investitii, tarife etc. Daca poti sa le transferi catre client este bine, daca nu, trebuie sa tai din costuri de undeva. Problema este ca nu mai avem de unde sa taiem. Toti am taiat costurile cat am putut. Iti faci previziuni si buget si totul se naruie in urma unei decizii pe care nu o poti influenta si care apartine unuia dintre partenerii nostri in acest bussines, de regula un furnizor sau statul, iar cel mai elocvent exemplu este recenta decizie a guvernului, de reinventare a fondului special al drumurilor, care probabil va ingropa definitiv transportul intern, «pana la gat» pe cel international pe rute scurte (Romania-Turcia-Romania, Romania-Ungaria-Romania, Romania- Cehia-Slovacia-Polonia-Romania) si «undeva mai sus de bazin» pe cel de lunga distanta.“ De asemenea, Andreica este sigur ca transportatorii vor migra si mai mult pe rute intracomunitare, iar presiunea pe exportatorii romani va fi si mai mare din cauza lipsei de infrastructura si de prestatori de servicii de transport, lucru ce va genera cu siguranta un regres al exporturilor comparativ cu aceasta perioada. „Daca o crestere a salariului minim este benefica, o alta taxa in pretul motorinei, cea de-a treia dupa «taxa Basescu» si rovinieta, ce va trebui suportata de transportatori pentru a avea acces la «vasta» retea de autostrazi, drumuri express si drumuri nationale a Romaniei, nu poate fi decat o gluma nesarata care, transformata in realitate, cu siguranta va face knock-out sectorul de transport rutier intern si international din Romania”.
Costul cel mai mare pentru transportatori este cel cu motorina, care, insa, nu poate fi influentat decat prin optimizarea consumului de combustibil, dar Eliton Trans deja a ajuns la un consum foarte bun, de 27 l/100 km, pe rutele intracomunitare. Si pretul de achizitie a fost negociat cu furnizorii si se folosesc cele mai ieftine surse. Un alt cost foarte important pentru transportatori este cel cu forta de munca. Insa acesta nu poate fi modificat sub nicio forma fara a avea urmari neplacute asupra activitatii firmei, ba chiar se intrevede o crestere a acestui cost, din cauza lipsei de pe piata a soferilor profesionisti.
…