In functie de domeniile de activitate pe care o firma vrea sa le optimizeze sau de problemele pe care vrea sa le rezolve, se ridica diferite intrebari, iar raspunsurile determina ce solutie IT ar trebui aceasta sa achizitioneze. Pentru ca, asa cum au aratat in cadrul conferintei Tranzit de la Bucuresti reprezentantii catorva furnizori de astfel de solutii, piata este atat de bogata si de diversificata, incat clarificarea asteptarilor pe care le ai te conduce direct la aplicatia sau aplicatiile optime – daca, desigur, esti si bine informat in legatura cu oferta.
Axes Software – companie romaneasca specializata in furnizarea de solutii la cheie pentru logistica – a prezentat propunerea sa de integrare a WMS si TMS, iar Edward Petrescu, directorul general, a reamintit ca exista cateva intrebari la care firmele de logistica trebuie sa raspunda: cand a trecut marfa printr-o anumita locatie, unde se afla ea la un anumit moment, cat a costat serviciul, cine a manipulat marfa, cine a transportat-o, cand s-a facut livrarea si, uneori, cui i s-a facut livrarea? Iar pentru a raspunde la aceste intrebari companiile din domeniu au niste costuri specifice, pe care e bine sa le cunoasca, astfel incat sa stie in cat timp se pot amortiza cheltuielile cu implementarea unor solutii IT care sa le sprijine in activitate.
„Cu cat ai un volum mai mare de marfa de gestionat, cu atat implementarea unei solutii complexe e mai necesara, deoarece clientul vrea raspunsuri cat mai multe si mai detaliate si o trasabilitate cat mai buna a marfurilor, care nu se pot obtine decat prin folosirea unui intreg set de aplicatii.“
Axes Software isi propune sa-si ajute clientii sa obtina raspunsuri la toate aceste intrebari, eficientizandu-si insa si cheltuielile, si ofera xTrackWMS (pentru gestionarea marfurilor depozitate si a activitatilor de cross docking si pentru interfatari cu sistemele ERP ale clientilor), xTrackTMS (pentru gestionarea comenzilor de transport si a grupajelor, optimizarea transportului, dar si pentru a oferi clientului tot mai solicitatul IOD – Information of Delivery) si xTrackFIN (o solutie de calculare a preturilor serviciilor de transport si de depozitare prestate, care include si liste de preturi).
DSV Solutions foloseste pachetul complet de la Axes Software
Edward Petrescu a oferit cateva informatii concrete despre implementarea WMS-TMS la DSV Solutions, prin interconectarea ERP-ului clientilor din depozitul acestei companii (de unde vin comenzile) cu xTrackWMS (care permite gestionarea marfurilor si a activitatilor de cross dock, dat fiind faptul ca DSV are depozite regionale si e nevoie sa se transporte marfa dintr-unul in altul cu un camion mare si sa faca distributie zonala cu utilitare mai mici) si prin interconectarea fisierelor XLS si a altor TMS, ale clientilor, dar si a ERP-ului DSV (pentru a cunoaste clientii) si a Red Prairie WMS folosit de casa de expeditii, cu xTrackTMS (care gestioneaza comenzile de transport si grupajele si ofera si IOD).
…