Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Consumul de motorina a scazut. Interesul pentru cei 4 centi e minim.

La momentul inchiderii editiei se astepta modificarea OUG 14/2014, privind restituirea a 4 centi din supra-acciza introdusa la 1 aprilie, precum si a HG 537/2014 ce vizeaza normele metodologice de aplicare a ordonantei. Aceste modificari sunt menite sa faciliteze recuperarea accizei de catre operatori si sa limiteze efectele negative generate de schimbarea politicii de alimentare cu carburant de la intern la extern a celor mai multi dintre transportatorii internationali. Cei mai multi carausi sunt insa sceptici cu privire la sansele reale pe care le au sa vada ceva inapoi din acciza deja platita si, in acelasi timp, sunt descurajati de documentatia stufoasa pe care o au de depus pentru a solicita returnarea accizei, dar si de costurile pe care le presupune pregatirea acesteia.
 

Printre cele mai importante modificari discutate de guvernanti impreuna cu reprezentantii societatii civile si ai asociatiilor patronale din transporturi se numara faptul ca doar la momentul depunerii solicitarii de rambursare a accizei companiile ar trebui sa faca dovada ca nu au datorii la bugetul de stat, nu si in momentul virarii efective a sumelor de recuperat, asa cum se prevede in HG 537. Aceasta conditie este mult mai usor de indeplinit si, pe de alta parte, implica mai putina munca din partea Autoritatii Rutiere Romane, care, dupa ce initial a primit in sarcina constituirea Registrului operatorilor si vehiculelor eligibile pentru restituirea de accize, acum trebuie sa gestioneze intreg procesul de rambursare, desi nu are angajati cu pregatire fiscala.
Tot referitor la conditiile de eligibilitate, modificarea actului normativ prevede si faptul ca sunt acceptate pentru returnarea accizei firmele care au de recuperat de la Stat mai mult decat au de platit, acest lucru reiesind din certificatul fiscal. Companiile de transport care sunt insa in litigiu cu ANAF pentru anumite sume si figureaza in certificatul fiscal cu datorii catre bugetul de Stat nu sunt eligibile pentru returnarea accizei. Ar trebui sa se accepte totusi inscrierea in Registru, iar in momentul in care se solutioneaza speta sa se poata face solicitarea returnarii de acciza.
Nu in ultimul rand, nu va mai fi necesara depunerea la dosar a dovezii platii carburantului achizitionat de catre operatorii de transport, ci doar a facturii emise de furnizor.
Cei mai multi transportatori sunt descurajati de numarul mare de documente pe care trebuie sa le depuna la ARR pentru a solicita rambursarea banilor din acciza. Si, cu cat flota este mai mare, cu atat mai multe acte trebuie predate la dosar. Se doreste insa ca programul de depunere on-line a solicitarilor de rambursare a accizei sa fie functional in primul trimestru al anului viitor, pentru a usura munca firmelor.

Doar 48 de firme asteapta, pana acum, acciza inapoi
Majorarea accizei nu a avut rezultatele scontate. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ, sumele colectate la buget nu au crescut si a scazut si profitul companiilor petroliere cu …

Articole similare