Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Inca o fabrica la Ploiesti si o noua linie la fabrica deja existenta

Luna trecuta, Federal-Mogul a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa organizate la actuala fabrica de placute de frana de la Ploiesti, ca va construi un nou centru in aceeasi localitate, unde va produce stergatoare de parbriz de inalta calitate pentru mai multi constructori de autovehicule din Europa, dar si pentru after-market – acestea din urma disponibile sub marca Champion. Tot atunci, reprezentantii companiei au vorbit si despre extinderea actualei fabrici de sisteme de franare cu o linie noua, dedicata vehiculelor comerciale, si au organizat un tur al facilitatii deja existente.
 

Reamintim ca Federal-Mogul a investit deja 58 de milioane de dolari la Ploiesti – pentru care va beneficia de un ajutor de stat de 16 milioane de euro, din care o parte l-a primit deja – iar pana in toamna va mai investi inca noua milioane de dolari. In ceea ce priveste valoarea investitiei in fabrica de stergatoare de parbriz, aceasta deocamdata nu poate fi facuta publica.
In concluzie, asa cum arata Quentin Lorthiois, general manager Wipers, EMEA&Asia Pacific, „Federal-Mogul are o crestere rapida la Ploiesti. Este un mediu propice pentru noi, deoarece beneficiem de sprijinul autoritatilor locale si de o forta de munca specializata, care poate opera conform standar- delor globale.”

Stergatoarele de parbriz vor completa productia din Romania
Noua fabrica de stergatoare de parbriz va functiona, asa cum arata reprezentantii Federal-Mogul, in sinergie cu cea de sisteme de franare, si va avea 300 de angajati in 2016, astfel ca intregul campus din localitate va oferi 600 de locuri de munca, la care se adauga cei aproximativ 100 de angajati din biroul de la Bucuresti, deschis in noiembrie 2014.
In noul centru de 12.000 m2 se va ajunge la o productie de 28 de milioane de componente pe an, iar procesele noi vor asigura un nivel ridicat de eficienta si calitate a pieselor, asa cum promite Gerardo Rojas, director de operatiuni si calitate Wipers Europe, aspect cu atat mai important cu cat „performanta unui stergator poate varia enorm ca urmare a unei mici variatii a dimensiunilor componentelor ce asigura o presiune constanta pe intreaga lungime“.
Iar calitatea este sporita de o serie de tratamente avansate de suprafata si de finisaje. Inainte de vopsire, fiecare componenta de metal trece printr-un proces de fosfatare pentru a inhiba coroziunea, apoi este vopsita printr-un proces de electroforeza care ofera un finisaj de suprafata durabil, de inalta calitate, urmat de acoperirea cu un strat de pulbere pentru luciu si pentru a retusa suprafata conform asteptarilor clientilor. Iar produsele Champion pentru after-market sunt fabricate folosind aceleasi sisteme si respectand calitatea unui echipament produs in conformitate cu standardele productiei de echipamente de origine.
Circa 60% din ce se va produce la noua fabrica va fi pentru prima echipare si restul pentru after-market, dar la nivel regional 80% din componentele Federal-Mogul sunt pentru OE.

Articole similare