Transportatorii s-au vazut pacaliti din nou de guvernanti, dupa ce in decembrie 2015 li s-a promis marea cu sarea, numai sa-si scoata masinile din Capitala si sa nu mai strige in piata Victoriei. Asa-zisele negocieri s-au dovedit a fi unilaterale si fara succes, pentru ca pretul RCA nu numai ca nu a fost redus, dar a continuat sa creasca. Astfel, reprezentantii asociatiilor patronale au decis sa protesteze din nou, atat in Bucuresti, cat si in tara. Data propusa pentru actiune este 15 septembrie 2016.
Pretul asigurarii RCA a „sarit“ de 20.000 de lei pe an pentru vehiculele comerciale, insa reprezentantii Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) se fac ca nu inteleg revolta transportatorilor, prezentand niste statistici care reusesc sa linisteasca (stupoare) doar Guvernul. De parca e greu sa pui mana pe telefon si sa ceri o cotatie de la orice asigurator pentru a te convinge de pretul RCA.
Astfel, potrivit statisticii ASF pe luna iunie 2016, pretul asigurarii RCA pentru vehiculele comerciale a crescut cu doar 52,73% in decursul ultimului an, in conditiile in care prima bruta subscrisa in iunie 2015 a fost de 35.831.088 de lei, iar in iunie anul acesta, de 63.304.142 lei. Potrivit aceluiasi raport, separat pentru autovehiculele de marfa cresterea medie a fost de 61,55%, in conditiile in care prima medie in iunie 2016 s-a ridicat la 3.016 lei, fata de 1.867 de lei in iunie anul trecut. Defalcat pe categorii, vehiculele grele (peste 16 t) ar fi suferit scumpiri de pana la 80%, cu un nivel al primei medii de 8.489 de lei. Iar in cazul vehiculelor de transport persoane prima medie a crescut de la 3.027 de lei in iunie 2015 la 3.458 de lei in iunie a.c.
Pentru cine nu stie situatia reala de pe piata, aceste cifre nu par foarte ingrijoratoare. Deranjant este insa ca Guvernul ar fi trebuit sa stie. Mai ales ca in decembrie anul trecut transportatorii au facut protest in Bucuresti pe aceeasi tema – scumpirea RCA. Ceea ce a fost la momentul respectiv una dintre cele mai consistente si unite reactii ale breslei din ultimii 20 de ani a fost „linistita“ rapid cu convocarea liderilor transportatorilor la negocieri si cu promisiuni. Numai ca in loc sa se ia o masura concreta de stopare a cresterii galopante a tarifelor asigurarii obligatorii de raspundere civila s-a demarat un lung si sinuos proces de modificare a legii RCA, care nu s-a finalizat nici pana in ziua de astazi.
Intre timp, liderii patronatelor din transporturi, vazand ca au fost mai mult sau mai putin trasi pe sfoara, s-au documentat si au oferit solutii Guvernului, pentru a putea interveni si stopa tavalugul RCA. Dar si in fata evidentelor reprezentantii Executivului se codesc.
Guvernul ar putea ingheta tarifele RCA, dar nu o face
Patronatele au solicitat Guvernului sa intervina, cu avizul Consiliului Concurentei, in vederea limitarii tarifelor RCA la valorile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiara le inainteaza ca fiind oficiale. Spre exemplu, 4.907 lei/an pentru autoutilitare peste 16 t, 3.610 de lei pentru cele de 7,5-16 t, 1.633 de lei pentru 3,5-7,5 t, 1.108 pentru utilitarele de pana la 3,5 t si 2.129 de lei pentru autobuze. Deoarece, potrivit legii, Guvernul poate interveni pe piata atunci cand se constata dezechilibre majore si pretul nu mai poate fi reglat din raportul cerere-oferta, inghetand pretul pentru sase luni. Iar in aceasta perioada se poate analiza situatia si se pot lua masurile ce se impun.
In cadrul intalnirii avute la inceputul lui august, reprezentantii patronatelor nu au obtinut nimic multumitor, intrucat Guvernul evita inca sa se implice. Intre timp, sunt firme care si-au incheiat la inceputul lui iulie asigurare RCA cu valabilitate pe 12 luni pentru care au platit pretul corect, respectiv 5.000 de lei, dovada a faptului ca nu este nimic transparent in stabilirea tarifelor RCA, cu toate ca, potrivit Art. 21, alineatul (6) din Norma 23/2014 a ASF privind RCA, asiguratorii sunt obligati sa transmita in format electronic ASF ipotezele folosite, metodele actuariale si justificarea aplicarii acestora pentru calculul mentionat la alin. (1), impreuna cu baza de date utilizata pentru aceste calcule. Foarte important, in calculul tarifului de prima, asiguratorilor le este interzis sa foloseasca indici de incarcare, coeficienti de majorare si/sau corectie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor care sa nu fie fundamentate statistic si actuarial, asigurandu-se in acest fel o proportionalitate intre tarifele practicate in perioade succesive si evolutia daunalitatii pe segmentul respectiv de asigurati.
Analiza efectuata pentru ASF de compania independenta de consultanta Milliman, care a determinat dauna medie si frecventa medie a daunei la nivelul pietei RCA (pe datele comparabile pentru toate societatile autorizate sa practice asigurari obligatorii auto) arata pentru autoutilitarele de peste 16 t o dauna medie de 11.038 de lei si o frecventa de 18,22%. Prin urmare, rezulta o prima medie tehnica de 11.038x 18,22%=2.011 lei.
Raportand prima actuala de pe piata (20.000 de lei) la prima medie rezultata din datele tehnice furnizate de o companie cu reputatie in domeniul calculelor actuariale, rezulta un coeficient global de ajustare a tarifului de circa 1.000%!
„Poezia“ ASF
Piata sufera din cauza dezechilibrelor mari acumulate intr-o perioada lunga si care sunt greu de absorbit repede sau dintr-o singura actiune, pentru ca au fost dezechilibre structurale, a aratat Misu Negritoiu, presedintele ASF, intr-un interviu acordat AgerPress la jumatatea lui iulie. „Nu puteam sa ne raportam la nivelul primelor din iunie 2015 in Protocolul incheiat in decembrie anul trecut cu transportatorii. Pana recent, pentru multi, RCA era o formalitate si era vazuta ca un cost care trebuie internalizat pentru acoperirea riscurilor si prejudiciilor ce pot fi provocate tertilor in trafic. (…) Acum primele ar trebui sa se stabilizeze, ar trebui sa se opreasca din cresterea generalizata de dezechilibrele anterioare si care a fost, prin urmare, justificata.“
Presedintele ASF a subliniat faptul ca frecventa daunelor este mult mai mare la transportatori decat la persoane fizice. Cu precadere la camioane, daunalitatea ar fi de 3-4 ori mai mare decat in Europa. „Avem preturi europene la masini, la combustibil si, in schimb, am avut un RCA de fatada, cat un plin de benzina. Si nu se potriveste daca frecventa accidentelor este de 2-3 ori mai mare.“ In acelasi timp, „sunt transportatori care sustin controlarea/limitarea preturilor, dar aceasta ar insemna o subventie. Or, subventionarea preturilor si tarifelor in Romania este exclusa. Chiar daca in proiectul de lege s-a prevazut posibilitatea unor eventuale interventii pe piata, acestea nu sunt fezabile, pentru ca se pune problema de ce intervii la RCA si nu la altele. Rezolvarea poate veni din diversificarea ofertei. Un exemplu este Ergo, care a preluat Credit Europe si care o sa fie un jucator important, sau Grawe, care isi extinde activitatea. Incercam sa aducem si alti investitori, insa cel mai important este sa iesim din cercul vicios, pentru a avea stabilitate.“
O alta solutie pentru reducerea tarifelor este sa umbli la factorii de baza, este de parere Negritoiu, respectiv la daunalitate si la frecventa.
RCA romanesc, printre cele mai scumpe din Europa
Argumentatia pare bine construita, numai ca nu sta intrutotul in picioare. In primul rand, RCA-ul nostru nu este de fatada, ci este printre cele mai scumpe din Europa. In Finlanda, spre exemplu, tariful RCA este de aproximativ 1.000 de euro pentru un autotractor 4×2, calculat pentru un rulaj anual de 150.000 km. In cazul dublarii acestuia din urma, pretul asigurarii mai creste cu 10%. Asigurarea acopera atat pagubele aduse altor vehicule, cat si persoanelor, fara plafon limita. Optional, asigurarea CASCO se ridica tot la 1.000 de euro.
Pentru autovehiculele de transport persoane costurile sunt mai mari: asigurarea de trafic este 2.600 de euro si include toate daunele, inclusiv cele pentru pasageri, fara limita la despagubire. In ceea ce priveste raportul bonus-malus, in caz de eveniment, penalitatea este de 15%. Pentru cei fara daune, bonusul poate ajunge pana la 75%.
In Slovenia, o tara foarte scumpa, RCA la un autotractor de peste 16 t se ridica la 2.000 de euro. Pentru fiecare an fara evenimente rutiere se acorda un bonus de 5%, pana la maximum de 50-55%, in functie de caz. La malus, penalizarea este de 15% pentru un incident si poate ajunge pana la 200%.
Italia practica un tarif de 3.000 de euro pentru vehiculele comerciale de peste 3,5 t si respectiv 2.000 de euro pentru cele sub 3,5 t. In Ungaria, valoarea RCA difera pe categorii de greutate si intre vehiculele care fac doar transport intern si cele care fac si international. In cazul vehiculelor de peste 12 t in trafic national, RCA costa doar 745 de euro pe an, in timp ce vehiculele folosite (chiar si partial) in afara granitelor tarii trebuie sa achite un tarif de patru ori mai mare, respectiv de 2.980 de euro. In cazul transportului ADR national, RCA costa 1.862 de euro. Pentru vehiculele cu masa maxima autorizata cuprinsa intre 3,5 si 12 t, RCA national costa 660 de euro, iar cel international, 2.640 de euro.
In Polonia o asigurare tip pachet pentru toate tipurile de vehicule comerciale costa intre 2.000 si 2.400 de euro pe an si include atat componenta de raspundere civila, cat si cea casco.
Si exemplele pot continua. De aici insa pana la 5.000 de euro este cale lunga. In acelasi timp, nu poti sa justifici cresterile exorbitante de preturi cu acoperirea derapajelor din trecut. Pana la urma, daca o firma privata a ales ani de zile sa mearga pe pierdere, aceasta este o decizie care trebuie asumata. Nu scuza incalcarea legii si nerespectarea formulei de calcul a asigurarii RCA. Daca societatile de asigurari considera ca ies in pierdere daca vand RCA – desi este greu de crezut – pot oricand lasa locul altor firme din afara, mai mult decat interesate sa acceseze piete noi.
Reactii de ultima ora
Vazand nepotrivirile dintre statistica prezentata de ASF si realitatea din piata, am solicitat ASF sa lamureasca niste lucruri simple, cum ar fi numarul daunelor avizate pe polite RCA separat pe categorii de vehicule – autoturisme, vehicule comerciale de marfa si de transport persoane, valoarea despagubirilor platite de asiguratori pe fiecare din aceste categorii, data la care se va face public sistemul de calcul actuarial in functie de care se calculeaza prima RCA (avand in vedere faptul ca este un produs obligatoriu si, prin urmare, trebuie sa fie si transparent) etc. Raspunsul a fost a fost insa complet nesatisfacator: „In urma discutiei din 3 august 2016, organizate la Guvern, cu participarea reprezentantilor organizatiilor patronale din industria de transport rutier din Romania, s-a convenit ca pana la sfarsitul lui august ASF sa realizeze o noua analiza privind evolutiile recente pe piata RCA. In acest context, apreciem ca orice alte comentarii pe seama acestui subiect nu pot fi facute pana la momentul definitivarii analizei si transmiterii oficiale a unui punct de vedere catre Guvern.“