Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se pregatesc noi ingradiri pentru transportul international

La Strasbourg se pregateste un pachet de norme aprobate deja de Directia Generala a Comisiei Europene. Noile reguli, ce vor avea un impact puternic asupra sectorului de transport, vor trebuie sa primeasca, pana la sfarsitul lui mai, acceptul consiliului de Comisari pentru a ajunge in plenul Parlamentului European. Modificarile vizeaza in special accesul la piata si la profesie, taxele pentru infrastructura si timpii de condus si de odihna, urmand ca in noiembrie sa apara si amendamente de modificare a regulamentului pentru transport combinat si intermodalitate.
 

Printre cele mai importante noutati din proiect, amintim o semi-liberalizare a cabotajului care va permite efectuarea unui numar nelimitat de curse intr-o alta tara decat cea de origine, insa in termen de cinci zile, si nu sapte, ca in prezent, cu limita superioara a trei operatiuni de transport. O alta masura care vine in ajutorul tarilor din vest este cea de modificare a Regulamentul cu privire la timpii de condus si de odihna, prin interzicerea efectuarii pauzei saptamanale in cabina, legiferata deja in Franta, Belgia si, mai recent, in Germania.

O prevedere importanta se refera si la accesul la profesie, cu accent pe conditiile financiare si tehnice de infiintare a unei firme, pentru a stopa fenomenul companiilor fantoma de tip „cutii postale“.
De asemenea, vor fi impuse hotarari care vor afecta foarte mult taxele europene: din 2019 nu vor mai exista taxe fixe, ci acestea vor trebui sa ia in considerare kilometrajul, clasa privind emisiile si, mai presus de toate, acestea vor fi la fel pentru camioane si autoturisme.

Deputatii europeni solicita eliminarea dumpingului social in trasportul rutier
Parlamentul European a aprobat pe 18 mai o rezolutie de stopare a dumpingului social in sectorul rutier, intr-o dezbatere care a adus in discutie egalitatea sociala vs. libera circulatie a lucratorilor si a serviciilor. Parlamentul si-a anuntat astfel pozitia in ceea ce priveste propunerile legislative ale Pachetului de mobilitate pe care Comisia Europeana urma sa il prezinte pe 31 mai.
In rezolutia lor, deputatii declara ca libertatea de a presta servicii de transport in intreaga UE nu ar trebui sa justifice incalcarea drepturilor fundamentale ale lucratorilor sau sa slabeasca legislatia existenta privind conditiile de munca, respectiv timpii de odihna sau salariul minim.
Acestia au cerut ca CE sa clarifice normele privind cabotajul si sa elimine asa-numitele firme de tip „cutie postala“, filiale ale companiilor din tari dezvoltate inregistrate oficial intr-unul dintre statele membre sarace, dar care nu au activitati economice acolo. Euro-deputatii sustin ca aceste „modele de afaceri problematice“ reprezinta o concurenta neloiala fata de companiile din tarile in care exista un nivel ridicat de protectie sociala.
Acestia au declarat, de asemenea, ca CE ar trebui sa clarifice modul in care se aplica directiva privind lucratorii detasati intr-o alta tara pentru o perioada limitata, insa …

Articole similare