Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Reduceri de 16 t de CO2/an/vehicul cu Fuso Canter electric

Mitsubishi Fuso Truck & Bus Corporation (MFTBC), parte a Daimler Trucks, a lansat in septembrie, la New York, Fuso eCanter, primul camion usor (clasa 4) complet electric fabricat in serie ce va fi livrat anul acesta catre clienti din SUA, Europa si Japonia. MFTBC planuieste ca in urmatorii doi ani sa furnizeze 500 de unitati din aceasta noua generatie prezentata in cadrul NACV de la Atlanta, productia la scara larga fiind programata sa inceapa in 2019. Primul partener comercial care va introduce in flota trei camioane eCanter este UPS.
 

Fuso eCanter este o optiune de camion cu emisii si zgomot zero, pentru distributia in interiorul oraselor. Astfel, potrivit studiilor efectuate de producator, daca un singur vehicul Canter trece de la motor diesel la actionare electrica, economia anuala de CO2 este in medie de 16 t, in conditiile parcurgerii unei medii de 25.000 de mile. „Cele 10.000 de camioane care circula in NY si vecinatate ar aduce economii de 160.000 t pe an de CO2, poluare ce ar necesita, pentru eliminare, o padure densa cu o suprafata echivalenta cu cea a 36 de zone de marimea Central Park-ului. Practic, un acru de padure (in medie) absoarbe circa 5,2 t de CO2 pe an“, a afirmat Jecka Glasman, presedinte si CEO al Fuso.
Pe langa faptul ca este un vehicul ecologic, eCanter 1.0 este si rentabil si economic, urmand sa fie produs pe aceeasi linie de fabricatie cu modelele diesel. Acesta are o greutate totala de 7,2 t si sarcina utila de circa 4,2 t (cu 10% mai mica decat cea a variantei similare diesel). Viteza maxima oferita este de 50 de mile pe ora (80 km/h), iar autonomia este cuprinsa intre 60 si 80 de mile, in functie de incarcatura, aplicatie, altitudine si mai ales de comportamentul soferului. „Deoarece camionul regenereaza energia la franare, este mai avantajos lucrul in trafic intens decat pe autostrada“, explica Jecka Glasman.
Motorul electric, conectat la un ax cardanic conventional, contine sase perechi de baterii litiu-ion Mercedes-Benz, conectate in paralel, cu o capacitate totala de 82,8 kWh si 360 V. In comparatie cu un camion diesel echivalent, acesta ofera economii de costuri in operare de pana la 2.000 de dolari, pentru o exploatare de 10.000 de mile. „Economiile TCO sunt de aproape 20.000 de dolari in cinci ani, rezultat bazat pe pretul mediu al combustibilului si al electricitatii din SUA“, a mai spus presedintele Fuso, completata de Marc Llistosella, presedinte si CEO al Mitsubishi Fuso Truck and Bus Corporation si director al Daimler Trucks Asia: „peste cativa ani, cand toata lumea va discuta despre camioanele electrice, vom fi primii care vom comercializa un astfel de vehicul din productia de serie. Fuso eCanter vine dupa ani de testare de catre clienti, cu servicii de asigurare, reparatii si garantie prin reteaua de dealeri din intreaga lume.“

Energie mai multa, la costuri mai mici
In ceea ce priveste bateriile, Jecka Glasman se asteapta la o scadere a pretului acestora, in paralel cu o crestere a densitatii energiei furnizate. „De exemplu, daca astazi costurile sunt de 175 de euro/kWh per ansamblu de baterii, iar in 2010 fusesera de doua ori mai mari, previziunea pentru 2021 este de scadere pana la 75 euro/kWh. De asemenea, daca in prezent densitatea de energie oferita este de 140 Watt h/kg, in 2021 se estimeaza a fi 240 Watt h/kg.“ Aceste doua trenduri se desfasoara in paralel cu dezvoltarea unei tehnologii din ce in ce mai avansate, mai ales ca tot mai multi jucatori vin in intampinarea acestei nevoi. „Observam o tendinta de scadere a costurilor cu bateriile, mai ales ca jucatorii chinezi investesc foarte mult in tehnologie. Acum lansam eCanter 1.0, insa stim ca tehnologia se va schimba extrem de rapid, astfel incat in doi ani vom avea deja varianta 2.0. Iar atunci va fi o inlocuire a acestui vehicul, nu o innoire“, a spus presedintele Fuso, completand: „comparativ cu motoarele cu combustie care sunt vizate de modificari la 20 de ani, la bateriile electrice schimbarile apar la fiecare 2-3 ani.“
Insa actionarea electrica trebuie privita ca un intreg eco-sistem care include bateriile si infrastructura de statii de incarcare si are in vedere si ceea ce se intampla cu bateriile dupa ce isi incheie viata pe camion. Ca urmare, de curand Daimler a anuntat, pe langa colaborarea cu MB Energy, inclusiv pe consultanta, ca investeste in compania israeliana StoreDot, pionier al materialelor nanotehnologice si una dintre cele mai importante companii pentru incarcare electrica si materiale de stocare a energiei. „La inceputul acestui an, StoreDot a demonstrat viabilitatea unui concept de incarcare a bateriilor vehiculului in cinci minute. Tehnologia FlashBattery permite incarcarea oricarui vehicul la fel de rapid precum umplerea unui rezervor cu gaz.“

eCanter s-a maturizat in timp
Domeniul electric insa nu reprezinta ceva nou pentru Mitsubishi, care produce Canter hibrid inca din 2005, un model inca vandut in intreaga Europa. Mai mult, in 2014 Fuso a inceput un program pilot cu Municipalitatea din Lisabona pentru utilizarea a zece camioane electrice (Canter E-cell, productie pre-serie), astfel incat sa acumuleze cat mai multa experienta. De asemenea, producatorul a initiat in 2015 un alt proiect pilot in Stuttgart, dupa care vehiculul a fost prezentat in 2016, in pre-view, la IAA Hanovra. „De curand am avut lansarea globala a primei productii de serie mica. Anul viitor eCanter va fi produs din ce in ce mai mult, urmand ca din 2019 sa intre in productia de serie“, a aratat Jecka Glasman. Ea a mentionat ca anul acesta a fost inaugurata la Kawasaki o statie de incarcare, iar in iulie a fost demarata productia in Tokio (Japonia), pentru piata locala. „In august am demarat productia si in Europa (Portugalia), pentru comercializare in SUA si Europa. Apoi, dupa lansarea globala de la New York, la sfarsitul lui octombrie am participat si la Tokyo Motor Show. Mai mult, luna aceasta am livrat si primul vehicul destinat unor clienti europeni din Berlin.“
In SUA, fata de Europa, sunt preferate pick-up-urile mari, vanzarile ridicandu-se la circa 300.000 de unitati de an. Chiar daca cele 30.000 de camioane din clasele 3, 4 si 5 vandute anual in SUA nu reprezinta un numar foarte mare, acestea sunt preferate in orasele mari in care modelele cu cabina deasupra motorului pot aduce o manevrabilitate mai ridicata si vizibilitate mai buna in fata.

Primele camioane electrice au fost livrate catre UPS
La lansarea globala, Fuso a anuntat ca UPS este primul partener comercial care va introduce in flota trei camioane electrice din gama medie, eCanter. „Evaluam si implementam in mod constant tehnologii avansate care permit solutii durabile si inovatoare pentru flota noastra. Camioanele electrice fac flota mai curata si mai silentioasa, adaugandu-se celor peste 8.500 de vehicule cu tehnologii alternative care functioneaza astazi“, a precizat Carlton Rose, presedinte responsabil cu intretinerea flotei UPS la nivel global.
Cele trei Fuso eCanter se alatura celor peste 770 de vehicule electrice sau hibride electrice ale UPS care opereaza in orase din intreaga lume. UPS si-a stabilit recent un obiectiv conform caruia, pana in 2020, unul din patru vehicule achizitionate anual va utiliza combustibili alternativi sau tehnologii avansate. Compania a investit, incepand din 2009, peste 750 de milioane de dolari in combustibili alternativi si vehicule cu tehnologie avansata si in statii de alimentare la nivel mondial. De la puterea de pedalare de moda veche si bicicletele asistate electric in zonele urbane dense, pana la electricitate, hibrid electric, gaz natural, propan si vehiculele pe baza de combustibili regenerabili, UPS pune in practica inovarea in domeniul durabilitatii in intreaga lume.
O flota de camioane Fuso eCanter cu emisii zero va ajunge si la cunoscutele companii non-profit: Wildlife Conservation Society, Gradina Botanica Bronx, Habitat for Humanity (NY) si Brooklyn Big Reuse.

Fuso FE pe gaz se pregateste sa iasa pe piata
Alaturi de linia diesel traditionala si eCanter, cu cabina montata direct deasupra motorului, Mitsubishi Fuso Truck America a expus la NACV si noua serie FE pe gaz. Adaugarea sistemului de propulsie pe gaz pe modelele din seria Fuso FE reflecta o extindere semnificativa a liniei de produse, presedintele si CEO-ul Fuso manifestand entuziasm in a oferi clientilor alternativa noilor modele pe gaz in toata seria FE. „Am incheiat un parteneriat cu PSI, General Motors Powertrain si Allison, pentru a furniza ceea ce credem ca va fi cel mai competitiv sistem cu cabina medie montata direct deasupra motorului. Initial, vom oferi versiuni cu gaz ale modelelor FE140 si FE160, dar finalizam de asemenea si modelul FE180, singurul camion cabriolet pe gaz din clasa 5 din America de Nord.“
Toate cele trei modele, FE140, FE160 si FE180, vor fi actionate de un motor V8 PSI-GMPT Vortec Series 6.0 L, cuplat la transmisia automata cu sase trepte Allison 1000. „Am realizat acest pachet exclusiv de motor/transmisie pentru a oferi o putere si o versatilitate de neegalat pentru clientii nostri“, a punctat Jecka Glasman, subliniind ca FE180 (clasa 5) va oferi cea mai mare capacitate de incarcare din clasa medie (5,4 t).“
Noile modele de Fuso cu motoare V8 vor fi asamblate in Statele Unite, in Carolina de Sud, de catre compania-sora Freightliner, sasiul, cabinele si axele provenind din Europa si Japonia.
Procesele de testare de catre clienti a unui numar limitat de noi camioane pe gaz din seria FE erau programate sa inceapa in ultimul trimestru al lui 2017, urmand ca lansarea completa pe piata sa fie in primul trimestru al lui 2018.

Articole similare