Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Proceduri simplificate pentru restituirea accizei

Pe 30 martie a fost publicata O.G. 25/2018 privind modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru aprobarea unor masuri fiscal-bugetare, potrivit careia se restituie operatorilor economici licentiati in UE 183,62 lei/1.000 l, respectiv 217,31 lei/t, pentru motorina alimentata incepand cu 30 martie si utilizata pentru transportul rutier in cont propriu si contra cost, cu autovehicule sau ansambluri de vehicule cu masa maxima autorizata de cel putin 7,5 t. Acciza poate fi solicitata si de operatorii de transport persoane care ofera servicii regulate si ocazionale, cu exceptia transportului public local.
 

Potrivit HG 537/2014 (vechiul act normativ pentru restituirea accizei), agentii economici aveau obligatia ca, inainte de a efectua prima solicitare, sa se inregistreze in Registrul vehiculelor si operatorilor economici eligibili pentru restituire. Actuala O.G. elimina aceasta prevedere, ceea ce reprezinta un beneficiu pentru operatori. „Pe vechea schema fiecare operator si fiecare vehicul trebuia sa fie eligibil pentru perioada de restituire. Daca se dorea recuperarea pentru o anumita luna si expira copia conforma nu se mai putea face inscrierea in registru, pentru ca nu mai exista un parc licentiat. Multi operatori au intampinat probleme in acest sens“, a subliniat reprezentantul ARR. Termenul de analiza a fost redus de la 45 la 35 de zile, iar perioada de restituire a ramas trimestrul calendaristic.
Din conditiile de eligibilitate a disparut partea de reorganizare juridica, dar operatorul trebuie sa faca dovada ca nu este in procedura de executare silita, faliment, dizolvare, inchidere operationala sau lichidare.
In plus, aceasta a fost conceputa sub forma unui ajutor de stat, ceea ce implica si plata taxelor la zi. „Consiliul Concurentei a inaintat catre UE o scrisoare si restituirea accizei a fost declarata schema de ajutor de stat potrivit H.G. 537/2014 si a ramas in continuare asa.“
Mai mult, potrivit noii ordonante, ANAF are drept de control doar pentru eligibilitatea fiscala, inspectia urmand sa fie realizata de o directie de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
Avand in vedere simplificarea procedurii, reprezentanta ARR estimeaza o crestere a numarului agentilor economici care sa beneficieze de acest ajutor. Doar 373 de companii au recuperat acciza in 2017, fata de 267 in 2016 si 235 in 2015.

Articole similare