A devenit o traditie ca Renault Trucks sa aduca in fiecare tara modele de camion pentru distante lungi pentru ca jurnalistii sa le poata testa si sa comunice fiecarei piete performantele pe care le pot atinge. A fost randul modelului T Optifuel de 440 CP, Euro 6, cu raport de transmisie catre axa motoare scurt, optimizat pentru consumul combustibil: 2,47. Iar pentru o asemenea configuratie un drum pana la Constanta si inapoi a reprezentat terenul perfect pentru a arata ce poate: consumul pe autostrada a fost de numai 22,9 l la 100 km, in timp ce media pe intreg traseul (393,29 km), inclusiv traversarea Centurii Bucurestiului de doua ori, a fost de aproape 26,9 l la 100 km. Camionul a fost incarcat la capacitate (40 t in total), beneficiind de cateva pregatiri speciale pentru favorizarea unui consum mic de motorina, printre care o caroserie speciala cu o aerodinamica mai buna, anvelope Michelin X Line Energy F, rulate moderat, diferite spoilere si presuri de cauciuc.
Pentru ca prezentarea cabinei si a gamei de versiuni din Seria T au mai fost facute in revista Tranzit, articolele fiind disponibile in arhiva site-ului nostru (www.traficmedia.ro), de data aceasta ne-am focusat pe consumul inregistrat si pe noutatile introduse de Renault Trucks la acest model: bateria dubla, care foloseste aceeasi tehnologie ca si Volvo Trucks, prezentata in detaliu la testul cu Volvo FH Reloaded, chiar in acest numar al revistei, si noua generatie Optivision, introdusa anul trecut in octombrie, care imbunatateste schimbul automat al treptelor de viteza in functie de caracteristicile reliefului pe unde circula camionul. Gratie celui mai modern sistem de harti digitizate, care „citeste” cu o acuratete de pana la 1 m caracteristicile drumului pe care circula camionul, Optivision permite un schimb mai inteligent al treptelor de viteza atunci cand pilotul automat este activat, tinand cont si de inclinatia pantei sau a rampei care urmeaza, astfel incat sa se mentina cat mai mult treapta de viteza angajata, mai ales ca schimburile dese duc si la un consum mai mare de combustibil.