Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Probe complicate, pentru sanse cat mai mari in finala europeana

La inceputul lui mai s-a desfasurat in poligonul IFPTR din Targu Mures finala nationala a Scania Driver Competitions – cea mai mare intrecere din lume dedicata soferilor profesionisti, cu peste 100.000 de participanti la nivel mondial – in urma careia a fost desemnat reprezentantul Romaniei in competitia europeana de la So?derta?lje (Suedia), ce urma sa aiba loc pe 25 mai. Campionul Romaniei este Eugen Grigore, care nu numai ca a castigat semifinala si finala, constand din aceeasi proba, Knock the King, traditionala in competitiile Scania, dar a obtinut si cel mai mare punctaj total dupa probele de condus si manevrabilitate, performanta care ii indreptatea pe reprezentantii Scania si IFPTR sa spere la cel mai bun rezultat de pana acum al Romaniei in intrecerea europeana si – de ce nu? – la castigarea marelui premiu: un camion Scania in valoare de 100.000 de euro. Evenimentul constituie, asa cum au subliniat in repetate randuri organizatorii, si o modalitate de a recunoaste importanta soferilor profesionisti, mai ales in contextul lipsei de personal din transporturi, si de a creste prestigiul acestei meserii frumoase, remunerate bine, cu multe provocari si imbratisate de oameni interesanti.


Competitia din tara noastra a inceput in septembrie 2018 si promovarea ei s-a facut, asa cum declara Mihai Pasol, director de marketing Scania Black Sea, „pe toate canalele posibile: internet, centrele noastre de vanzari si service, dar mai ales prin colaborarea cu IFPTR, cel mai mare institut de formare profesionala din Romania, cu un grup de cursanti ce asigura o baza larga de selectie a concurentilor“. Astfel ca, asa cum puncteaza si Sandor Gabor, presedintele IFPTR si seful arbitrilor la aceasta competitie, „statistic vorbind, 90% dintre participanti au fost cursantii nostri, ceea ce inseamna ca au apreciat seriozitatea cu care sunt tratati la cursuri. Iar eu le multumesc pentru ca in timpul concursului au dat dovada de aceeasi seriozitate.“
Scania si-a atins obiectivul de a avea 2.000 de soferi inscrisi in competitie, din care circa 1.600 au participat la cele cinci finale regionale, iar 400 au fost evaluati in functie de punctajul acordat de Scania Fleet Management System (FMS). Circa jumatate din concurenti conduc camioane Scania in viata de zi cu zi si, asa cum a tinut sa sublinieze Mihai Pasol, „primii patru clasati in finala de la Targu Mures sunt clienti de-ai nostri. Nu este insa o regula si chiar si finala europeana a fost castigata uneori de soferi care conduc alte marci.“
Cata vreme multi concurenti lucreaza pe camioane noi, iar in ultimii trei ani livrarile au fost insotite de training pentru soferi, deducem ca numerosi participanti au urmat cursurile de condus oferite de Scania.
Interesant este faptul ca, daca in trecut nu prea vedeai femei la volanul camioanelor nici pe sosea, nici in astfel de intreceri, de data aceasta s-au inscris 12 si una dintre ele a fost aproape sa ajunga in finala nationala.
In crestere a fost si numarul participantilor care lucreaza pentru propria firma de transport, cu 2-3 pana la 10 camioane, asa cum mai remarca presedintele IFPTR, care isi aminteste ca la editiile anterioare participau mai ales soferi ce lucrau pentru firme mari.
De anul acesta s-a renuntat la limita de varsta de 35 de ani peste care nu se mai putea concura, dar, desi reprezentantii Scania s-ar fi asteptat la o dublare a numarului de persoane inscrise, fata de editia anterioara, asta nu s-a intamplat nici in Romania, nici in alte tari din Europa, ci cresterea la noi a fost de circa 50%.

Un concurs dificil si complex, dar plin de buna dispozitie
In urma celor cinci etape regionale, cu probe teoretice la fata locului (unele tari au facut asta online) si practice de manevrare, ancorare a marfurilor s.a., care se puteau sustine in curtea centrelor Scania, s-au calificat in etapa nationala sase concurenti, carora li s-au alaturat cei patru selectati prin aplicatia FMS ca avand cel mai bun punctaj de condus in ultimele doua luni. De altfel, Sandor Gabor chiar a constatat cu placere ca soferii care s-au calificat pe baza notelor date de soft au fost mult mai determinati decat cei care aveau deja experienta preselectiei, astfel ca din randul lor urmau sa se detaseze campionul si vicecampionul – „ceea ce inseamna ca performantele analizate de soft in timp sunt mai solide decat hazardul participarii la o etapa regionala“.
Iar finala de la Targu Mures, asa cum a punctat Mihai Pasol, s-a vrut cat mai complicata, „ca sa fim siguri ca cel care va castiga va avea cele mai mari sanse in competitia europeana”.
Astfel, cei 10 finalisti – Liviu Constantin Savin, Adrian Matac, Bogdan Ionut Popa, Codrin Gheorghita Rosu, Gheorghe Petruse, Gheorghe Ionut Luca, Robert Serban Dumitru, Eugen Grigore, Iulian Dicu si Liviu Toader – au sustinut in faza eliminatorie trei probe – una de condus si doua de manevrare a camioanelor – si pe baza punctajului total s-au calificat in semifinala patru dintre ei.
Proba de condus s-a desfasurat pe drum public, pe un traseu de circa 32 km, acelasi pentru toti competitorii, in doua camioane identice incarcate cu 7 t de blocuri de ciment, si in urma ei s-au obtinut puncte la doua categorii: productivitate si conducere prudenta. La prima dintre ele scorul a depins de timpul in care a parcurs fiecare concurent traseul, deci implicit de viteza medie, si de consumul mediu, care a fost cuprins intre 20,1 si 22,2 l/100 km, in timp ce punctajele au fost intre 10 si 19,8. Conducerea prudenta a adus punctaje in functie de modul de conducere (computerul de bord a acordat intre 12,5 si 19,8 puncte, in functie de felul in care concurentii si-au adaptat stilul de condus la circulatia in rampa, de exploatarea sistemelor de franare si de anticipare), respectarea regulilor de circulatie (aici punctajul total a fost 10, iar unii competitori au primit doar 5 din cauza problemelor de presemnalizare a manevrelor) si maniera de conducere (unde s-a tinut cont de modul cum s-au raportat concurentii la realitatea din trafic si la partenerii de drum, de pozitia la volan, strategia de manevrare a volanului, actionarea comenzilor, asigurarea in oglinda, pastrarea distantei de siguranta, comunicarea cu ceilalti participanti la trafic si gestionarea eventualelor situatii de criza aparute pe parcurs; aici concurentii au primit 5, 6,7 sau 10 puncte).
Prima proba de manevrare, Water Challenge, a presupus conducerea contra timp a unui autotractor care avea in spate un rezervor plin cu apa astfel incat sa se doboare cateva popice rosii si sa se verse o cantitate cat mai mica de apa (cei 10 concurenti au varsat intre 3,9 si 8,7 unitati). Punctajele totale sau fost cuprinse intre 10 si 18,8, unii soferi fiind penalizati pentru nefolosirea centurii de siguranta. Cu aceasta ocazie s-a testat, asa cum puncteaza Sandor Gabor, si tenacitatea soferilor, care au fost nevoiti sa-si corecteze greselile prin coborarea din cabina, refacerea decorului si repetarea incercarii ratate fara a-si pierde calmul – si totul contra cronometru.
A doua proba de manevrare, Combo, a presupus intrarea intr-un spatiu ingust ingradit fara a atinge peretii laterali, daramarea unui popic rosu fara a-i darama si pe cei doi albastri de langa el, atingerea usoara a peretelui spate, iesirea din spatiul ingradit si gararea intre doua butoaie plasate inselator de aproape unul de altul. La aceasta proba contau cel mai mult punctele de penalizare – doi concurenti nu au avut niciunul si unul dintre ei a avut patru – iar in caz de egalitate se tinea cont de durata parcursului, punctajele finale fiind cuprinse intre 11,2 si 19,5.
La finalul acestor trei probe si pe baza rezultatelor de mai sus cei mai buni patru concurenti s-au calificat in semifinala: Eugen Grigore (invingator detasat, cu 90,7 puncte din 110 posibile), urmat in ordine de Bogdan Popa, Codrin Rosu si Iulian Dicu.
Si semifinala si finala au constat din aceeasi proba, Knock the King, in care concurentii aveau de daramat cinci popice rosii pastrandu-le in picioare pe cele albastre aflate langa ele, primul care ajungea in pozitia initiala din care au pornit camioanele si ridica steagul urmand sa fie declarat invingator. In finala s-au infruntat Eugen Grigore si Iulian Dicu, primul dintre ei, care oricum a dominat intreaga intrecere, fiind campionul Romaniei si obtinand un premiu in valoare de 2.000 de euro si dreptul de a reprezenta tara noastra in finala europeana Scania Driver Competitions, alaturi de concurenti din alte 29 de state. Iulian Dicu – despre care Mihai Pasol crede ca a fost, de asemenea, foarte bun, „dar a fost o problema de strategie, in ce ordine a decis fiecare sa inceapa sa darame popicele“ – s-a deplasat si el la So?derta?lje, in calitate de rezerva.

Eugen Grigore a dominat cap-coada intrecerea
„Ma bucur ca Eugen Grigore a castigat“, avea sa declare Mihai Pasol la finalul intrecerii, „tocmai pentru ca a fost cel mai bun la aproape toate probele, ceea ce inseamna ca e constant, deci are sanse mari sa obtina o performanta buna in finala europeana. Nu intotdeauna se intampla ca cel care a dominat prima parte a concursului sa si castige, pentru ca se emotioneaza la final, pe masura ce cresc asteptarile. De altfel, in Romania, la editiile anterioare, nu s-a mai intamplat sa castige cineva atat de clar. Nivelul tuturor concurentilor a fost ridicat, mult peste cel din anii anteriori, dar castigatorul este cu adevarat foarte bun, asezat, vorbitor de engleza, si sunt convins ca in finala europeana vom avea un rezultat superior celor de la editiile anterioare.“
Deoarece multitudinea probelor si complexitatea lor poate starni nedumeriri, presedintele IFPTR reaminteste faptul ca meseria de sofer profesionist presupune onorarea a numeroase sarcini, dintre care sofatul este de fapt activitatea cu cele mai putine necunoscute, si subliniaza, la randul sau, ca, pentru a avea sansa unei bune performante in finala europeana, campionul Romaniei trebuia sa demonstreze ca nu are necunoscute la nivel de sofat, ba chiar ca stie toate tacticile si „smecheriile“ necesare la volan, ca este foarte bun la manevrarea camionului cu spatele, „ca sa nu aiba nevoie de foarte multe antrenamente pana in finala din Suedia“, dar si ca este tenace in atingerea obiectivului propus.

Cinci zile de antrenament special pentru marea finala
In vederea competitiei europene, Eugen Grigore a participat la un training de cinci zile organizat de IFPTR la Miercurea Ciuc, pe un traseu al carui relief seamana cu cel din So?derta?lje, si sa treaca prin probe care puteau exista si in finala din Suedia. „La condus economic sta bine“, subliniaza Mihai Pasol, „dar, fara a scoate din programul de antrenament aceasta proba, va mai face manevre de dat cu spatele si va trece prin toate posibilele probe, inclusiv de prim ajutor sau de interventie in caz de accident sau incendiu, astfel incat sa nu-l surprinda nimic acolo. Mai ales ca emotiile vor fi mult mai mari si se va vorbi intr-o limba straina.“
Si Sandor Gabor era foarte motivat, inaintea acestui training dedicat, „pentru ca vrem ca Eugen Grigore sa reprezinte cu onoare tara si breasla. Obiectivul nostru este de a castiga respectul interlocutorilor si de a dobandi prin el o noua pozitionare a soferului roman in Europa. Eu am participat la ultimele doua finale din Suedia si, stiind cum se va desfasura concursul si cum se prezinta de obicei soferii din alte tari, am mari sperante ca va fi pe o pozitie onorabila, printre primii.“

Finala europeana va include doua probe complet noi!
Anders Svensson, manager de proiect pentru Scania Driver Competitions, a fost prezent la finala din Romania. Acesta explica faptul ca paleta de probe din cadrul competitiei (10 in total) este mai bogata decat s-a vazut la Targu Mures, si organizatorii din fiecare tara aleg cateva dintre ele, in functie mai ales de conditiile din poligon.
Printre probele care nu au existat in Romania se numara „Super Z“, putin diferita de Combo, in care soferii conduc cu spatele si lovesc anumite obstacole, de mare ajutor aici fiind oglinzile imbunatatite ale noilor camioane Scania, mai mari, mai multe si care acopera unghiuri diferite, si parbrizul mai jos, ce sporeste vizibilitatea in fata. In plus, mai exista probe de stins incendii, pentru ca uneori in curse se intampla si accidente si camionul poate incepe sa arda, sau de prim ajutor – aceasta din urma s-a organizat si in Romania, in toate cele cinci etape regionale.
La finala europeana urmau sa fie si probe cunoscute deja de la editiile anterioare, dar si doua complet noi.

Nivelul de pregatire a concurentilor a crescut de la o editie la alta
Anders Svensson apreciaza ca nivelul competitiei din tara noastra este la fel de ridicat ca in alte tari si ca, data fiind complexitatea probelor in urma carora merge mai departe Eugen Grigore, el are toate sansele sa obtina o performanta frumoasa in Suedia, cu mentiunea ca toti finalistii vor fi foarte buni si ca diferentele dintre ei vor fi, probabil, mici.
Si Sandor Gabor a remarcat nivelul ridicat al competitiei de anul acesta, aducand ca argument faptul ca unii finalisti de la editiile anterioare care s-au inscris si la aceasta editie nu s-au mai calificat in intrecerea de la Targu Mures, „ceea ce inseamna ca nivelul de pregatire si competentele dovedite de participantii din 2019 au fost foarte ridicate, in ton, de altfel, cu cresterea nivelului cursantilor IFPTR in general, care se datoreaza mai ales informatiei tot mai accesibile. Dar se pune problema ce facem cu informatia, si aici intervine excelenta soferilor si aportul nostru la pregatirea lor, care se axeaza pe valorificarea informatiilor.“
Managerul de proiect Scania s-a aratat incantat de eforturile colegilor din Romania de a organiza aceasta competitie si a subliniat, si el, faptul ca „trebuie sa ne onoram soferii, mai ales acum, cand e criza de forta de munca.”

Articole similare