La sfarsit de februarie, Cefin Trucks a prezentat, in cadrul unui eveniment la care au participat parteneri de afaceri si jurnalisti, rezultatele sale din 2019 si obiectivele pe 2020, care includ cresterea cu peste 20% a vanzarilor de camioane noi, dupa ce in 2019 acestea aproape s-au dublat fata de 2018, o cota de piata care sa depaseasca 10%, mentinerea pozitiei de lider pe segmentul vehiculelor de constructii si municipale, extinderea retelei proprii de service de camioane si atingerea de catre aceasta a dimensiunii multibrand. „Sa cresti un brand nou in conditiile in care piata se contracta nu e deloc usor“, atrage atentia CEO-ul si fondatorul companiei, Stefano Albarosa, „pentru ca ceilalti importatori vor incerca sa-si apere vanzarile. Cand piata creste e mai mult spatiu de miscare pentru toti, dar cand se contracta primul obiectiv al oricarui importator este sa-si pastreze clientii pe care ii are deja.“
Cefin Trucks a inceput sa ofere pe piata romaneasca vehicule Ford Trucks in mai 2017, cand a inaugurat si noul sau sediu rebranduit din Bucuresti, si la final de 2019 avea o cota de piata de 8,1%, depasind ca vanzari de camioane noi Scania, Iveco si Renault Trucks si avansand astfel spre atingerea unuia dintre obiectivele sale, acela de a fi printre primele trei marci din Romania pana in 2021. „Un obiectiv ambitios“, admite Stefano Albarosa, „dar absolut realizabil daca ne uitam la rezultatele din primii ani de activitate“. Cu atat mai mult cu cat Ford Trucks a fost, alaturi de Iveco, Mercedes-Benz si MAN, printre marcile care si-au marit anul trecut cota de piata fata de 2018.