Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Investitie in viteza mai mare de reactie

La sfarsitul anului trecut, Mercedes-Benz a inaugurat noul depozit de piese de schimb originale de la Oradea, care a necesitat o investitie de circa trei milioane de euro si a permis cresterea stocului pana la o valoare de cinci milioane de euro si atingerea unui grad de service de 82%, pentru deservirea mai prompta a celor 29 de centre autorizate din Romania, si implicit a clientului final.
 

Nu este un moment foarte potrivit pentru initierea de proiecte, dar reprezentantii Mercedes-Benz declara ca aceasta este o investitie pe termen lung, care va consolida pozitia pe piata a companiei dupa iesirea din criza economica.

Noul depozit are o suprafata construita de circa 4.000 m2 si include o hala mica, de 1.600 m2, si una mare, de 2.400 m2, in care piesele se stocheaza in functie de dimensiuni. In total sunt aproximativ 13.500 de repere (fata de 7.500 la finalul lui 2008), cu o valoare totala de cinci milioane de euro, pentru marcile Mercedes-Benz, smart, Chrysler, Jeep, Dodge si Mitsubishi Fuso Canter. Printre acestea se afla si piese produse de o companie Daimler cu centrul la Cugir: roti dintate, intinzatoare de lanturi, arbori cu came si semifabricate.
Volumul maxim de stocare este insa mult mai mare, de circa 23.000 de repere, iar compania isi propune sa atinga aceasta cifra in urmatoarele sase luni.
Datorita capacitatii superioare a noului depozit si dezvoltarii stocului, gradul de service (procentajul de piese de schimb comandate de centrele autorizate care pot fi livrate pe loc) a crescut pana la 82% la finalul lui 2009, comparativ cu 68,7% in aceeasi perioada din 2008. Si se tinde spre cresterea in continuare a acestuia. Iar factorul de rotatie (care indica de cate ori a fost vandut stocul mediu intr-o anumita perioada), un alt parametru specific pentru un depozit de piese, era de 15,72 in noiembrie 2008 si de 7,5 la finalul anului trecut. Valoarea optima nu poate scadea totusi foarte mult, ci este cuprinsa intre 6 si 8, conform declaratiilor reprezentantilor Mercedes-Benz, deoarece trebuie rezolvata si problema disponibilitatii unor componente care se comanda mai rar.
In plus fata de investitia propriu-zisa in echipamente si largirea stocului, a fost necesara si optimizarea intregului lant logistic, de la depunerea comenzii pana cand piesa ajunge in atelierul dealerului. Este vorba de trei etape: aprovizionarea din Germania la depozitul din Oradea, care acum se face direct, fluxul proceselor interne de la Oradea si expedierea componentelor. O contributie importanta la optimizarea procesului au avut-o extinderea orarului de comenzi efectuate de centrele autorizate (pana la ora 17:00 sau chiar 19:00 in caz de urgenta) si obtinerea unui timp de livrare mai scurt pentru intreaga tara (piesele ajung la centrele autorizate in ziua urmatoare, inainte de ora 10:00).
Datorita acestor optimizari s-a ajuns si la o reducere cu 10% a costurilor cu aprovizionarea depozitului si livrarea in tara a pieselor de schimb, asa cum declara reprezentantii Mercedes-Benz.
In cazul in care o piesa nu este vanduta mai mult timp, exista posibilitatea ca, o data pe an, dupa o analiza obiectiva a situatiei, sa se faca retururi la fabrica.

82% din piese se livreaza intr-o zi oriunde in tara
Completarea stocului de la Oradea se face o data pe saptamana, cu circa 1.500 de repere, iar daca dealerii au nevoie de o componenta care nu se gaseste in depozitul central Mercedes-Benz Romania lanseaza, de cinci ori pe saptamana, comenzi express la depozitul central Daimler din Germania. Livrarea catre centrele autorizate din tara se face zilnic (circa 1.000 de repere distincte), iar datorita optimizarii lantului logistic si cresterii disponibilitatii pieselor la Oradea timpul de livrare s-a scurtat la o zi de la lansarea comenzii de catre dealer. Pentru cele mai multe din piesele care nu se afla pe stoc termenul de livrare e cu o zi mai mare decat pentru cele din depozit.

Si softul contribuie la imbunatatirea proceselor interne
Stabilirea locatiei optime a fiecarui reper, pentru identificarea lui rapida, e rezultatul unei analize facute de un soft special, care tine cont de volum, cantitate, greutate si miscarea stocurilor (frecventa de vanzare).
Toate zonele sunt numerotate, iar locatiile sunt unice, cate una pentru fiecare reper, ceea ce faciliteaza identificarea, cu ajutorului sistemului intern de gestiune.

Vremuri de criza, accent pe after-sales
In vremuri „normale“, activitatea after-sales reprezinta, pentru Mercedes-Benz, cam 20% din total, dar in 2009 a adus 35-40% din venituri, din cauza scaderii semnificative a vanzarilor de autovehicule.
De aceea s-a si pus accent pe dezvoltarea acestui segment, si de curand compania mai ofera contracte de service, posibilitate de extindere a garantiei, pachete economice pentru autovehicule mai vechi, solutii de asigurare etc.

Articole similare