In 2011 s-au inmultit sesizarile inspectorilor de control din statele membre privind fraudarea de catre transportatori a timpilor de condus si odihna, respectiv a tahografelor digitale. Nu putine au fost nici sesizarile inspectorilor de control din statele membre catre cei ai ARR cu privire la cazurile tot mai numeroase de romani care procedeaza astfel. Iar in cadrul Eurocontrol, organism din care face parte si ARR, s-au colectat toate procedurile de fraudare gasite la transportatorii europeni intr-un schimb de experienta a inspectorilor din intreaga Europa.
Astfel, desi introducerea tahografului digital era vazuta la momentul implementarii ca fiind o metoda sigura de respectare a timpilor de odihna de catre soferii profesionisti, iata ca sesizarile Eurocontrol la Comisia Europeana au determinat cea de a doua institutie sa vina anul acesta cu propuneri concrete pentru schimbarea legislatiei cu privire la tahograful digital, astfel incat fraudarea aparatului sa fie cat mai dificila.
Modificarea legislatiei europene trebuie sa parcurga mai multe etape pana la adoptare, astfel incat este posibil ca primele masuri sa le vedem in practica abia din 2013, daca nu si mai tarziu. Deja una din schimbarile propuse de Comisie – „unificarea” tahografului cu permisul de conducere – a fost anuntata ca va intra in vigoare din 2018.
Aceasta masura va creste securitatea sistemului, in ideea ca soferul va fi mai putin tentat sa isi foloseasca permisul de conducere in mod fraudulos.
In schimb, potrivit CE, schimbarile se pare ca vor aduce companiilor de transport o economie anuala de 515 milioane de euro. Iar prin asigurarea unei respectari mai bune a programului de condus si odihna soferii vor fi mai bine protejati si, in acelasi timp, se va putea asigura o competitie corecta pe piata.
S-a considerat, asadar, ca legislatia actuala are nevoie de o updatare pentru a putea folosi din plin noile posibilitati tehnologice, precum pozitionarea prin satelit.
Control absolut prin conectarea tahografului la un sistem de monitorizare a traficului
O alta masura propusa pentru viitor este comunicarea de la distanta a datelor inregistrate de tahograful digital, astfel ca inspectorii de control sa stie inainte de a opri vehiculul daca soferul a respectat sau nu timpul de odihna. In acest fel, cei care respecta legea vor evita controalele inutile din trafic si vor putea beneficia de reducerea sarcinilor administrative. Tot pentru a oferi inspectorilor de control mai multe detalii privind respectarea legislatiei sociale, o alta propunere se refera la inregistrarea automata a locatiei vehiculului prin GNSS. In plus, s-a propus asigurarea integrarii tahografului in Sistemul Inteligent de Transport (ITS), ceea ce va oferi o interfata armonizata si standardizata a tahografului, astfel ca alte aplicatii ITS vor avea un acces mai usor la datele inregistrate si produse de tahograful digital.
Aceleasi sanctiuni in toate state europene pentru incalcarea timpilor de conducere si odihna.
Transportatorii europeni cer de mai multa vreme armonizarea sanctiunilor in statele membre, fapt ce va asigura ca incalcarile regulilor referitoare la tahograful digital, clasificate de legislatia UE ca fiind foarte grave, sa atraga cele mai mari penalitati in legislatia nationala.
De asemenea, o alta propunere se refera la cresterea increderii in service-urile de tahografe prin inasprirea conditiilor de autorizare a acestora si organizarea la sediul lor de controale si audituri neanuntate.
In plus, noul Regulament va cere statelor membre sa ofere o instruire adecvata inspectorilor ce vor controla aparatele de inregistrare a legislatiei sociale. Comisia a explicat ca noile specificatii din Regulament se aplica la toate tahografele activate din octombrie 2011.