Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Camioanele poloneze au „cotropit” Germania

Asociatia germana de transport, logistica si managementul deseurilor (BGL) a atras atentia in cadrul Adunarii generale din 2017 ca industria germana de transport si logistica pierde continuu din cota de piata in transportul rutier de pe drumurile germane din cauza dezavantajelor competitive si a dumpingului soccial.
In ultimii zece ani, cota de piata a camioanelor germane (masurata in distanta parcursa pe autostrazi si pe drumurile cu taxa din Germania), potrivit statisticilor Oficiului Federal pentru Transport de Marfuri (BAG), a ajuns de la 65,7%, in 2007, la 57,7% in primele opt luni ale lui 2017. Pe de alta parte, camioanele din noile state membre ale UE si-au majorat cota de piata, in aceeasi perioada, de la 18,4% la un substantial 33,2%.
 

Numai masinilor cu placute de inmatriculare poloneze le revine acum o cota de taxare pe drumurile germane de 15,8%. Urmeaza camioanele din Cehia, cu 4,2%, si cele din Romania, cu 3,5%. Prin comparatie, vehiculele din „vechile“ state membre ale UE (fara Germania) au o cota de piata cumulata de numai 6,9%.
BGL si expertii vad, intre cauzele acestei situatii, in principal diferentele de salarii si de costuri sociale. Ca rezultat, se observa tot mai multe flote germane care, desi sunt inregistrate in strainatate, sunt in permanenta stationate in Germania. Soferii acestor flote sunt din Europa Centrala si de Est si sunt platiti la nivelul din aceste tari. Ei ajung acasa la fiecare cateva saptamani sau luni, restul timpului liber fiind petrecut in cea mai mare parte pe camion, in parcarile de pe marginea autostrazii. Acest lucru sporeste lipsa spatiilor de parcare si determina soferii de camioane sa parcheze, pentru a respecta timpii de condus si de odihna, la intrarile si iesirile parcarilor de autoturisme.
Potrivit BGL, Pachetul de Mobilitate al CE ar putea remedia situatia. Acesta poate oferi flexibilitate, dar in acelasi timp si perioade echilibrate de lucru ale soferilor, ei putand petrece pauza saptamanala acasa la maximum trei saptamani.
Un alt aspect pozitiv vazut de BGL in Pachetul de Mobilitate este inregistrarea mai precisa a locatiei, in unitatea de control digital, putand fi astfel mai bine monitorizata in acord cu regulile sociale si de cabotaj. Cu toate acestea, BGL se opune planurilor CE care ar permite oricat de multe curse de cabotaj in cadrul a cinci zile de transport transfrontalier, pentru ca asta nu ar stabili o limita superioara lunara pentru cabotaj.
De asemenea, un element-cheie al pachetului de mobilitate UE este, in opinia BGL, includerea vehiculelor comerciale usoare (sub 3,5 t) in reglementarile pietei si ale accesului la profesie, pentru a preveni concurenta neloiala si a imbunatati siguranta rutiera.
Si controalele eficiente sunt esentiale pentru functionarea corecta a pachetului de mobilitate UE, mai ales ca era digitala ofera numeroase oportunitati care ar trebui sa fie utilizate in regim de urgenta, considera BGL.

Articole similare

Ad