Legea care permite activitati de ridesharing cu microbuze de 8+1 locuri a fost adoptata de catre Parlament si urmeaza sa ajunga la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Proiectul de lege, initiat de Marcel Ciolacu (PSD), impreuna cu alti 11 deputati si senatori ai partidului, a fost votat cu 217 voturi pentru, 70 impotriva si 4 abtineri. Prin adoptarea acestei masuri se pun in acord legislatia privind ridesharingul si cea auto, in conditiile in care permisul de conducere categoria B se elibereaza pentru autovehicule cu greutatea maxim autorizata de pana la 3,5 t si cu 8+1 locuri.
Guvernul a dat aviz negativ, pe motiv ca taximetristii vor fi discriminati, intrucat nu pot efectua transport in regim taxi cu vehicule mai mari de 5 locuri. In plus, acestia oricum nu pot avea masini mai vechi de 10 ani, in timp ce in cazul firmelor de transport alternativ se permit si vehicule de 15 ani.
Pozitia asociatiilor patronale din transporturi cu privire la activitatea de ridesharing este aceea ca platformele de transport alternativ ar trebui obligate prin lege sa aiba filiale in Romania.
„Pana cand textul de lege nu va fi corectat, astfel incat sa introduca termenul de «filiala» in loc de cel de «sucursala», baietii destepti din occident vor exporta mai usor banii facuti aici la ei acasa”, a declarat Augustin Hagiu, presedinte FORT.