Deja o traditie pentru piata romaneasca de eCommerce, campaniile de reduceri ale e-tailer-ilor locali aduc cele mai importante cresteri pentru jucatorii din curierat, in unele zile volumele fiind cu 75% mai mari fata de o perioada obisnuita. Daca la nivel national piata de comert electronic a adus un plus intre 20 si 30%, cu volume duble in perioada reducerilor de Black Friday, anul care tocmai a trecut s-a remarcat prin investitii in capacitati logistice, atat in depozite, flota si curieri, cat mai ales in infrastructura IT.
Daca la final de 2018 valoarea cumparaturilor online totaliza in Romania circa 3,5 miliarde de euro, cea mai rapida crestere dintre pietele europene, pentru 2019 jucatorii din industrie au prefigurat o cifra mai mare cu 30%, adica 4,5 miliarde de euro, generata atat de apetitul romanilor pentru cumparaturile online, cat si de puterea de cumparare mai mare data de cresterea salariilor in mediul de stat.
Astfel, cea de a noua editie a Black Friday a debutat la unele dintre magazinele online cu cateva zile mai devreme decat termenul oficial de 15 noiembrie, ziua in care toti marii jucatori de pe piata, de la IT&C la fashion, home&deco, food, beauty, servicii etc., au anuntat campanii speciale. Daca pentru retaileri campania propriu zisa dureaza intre una si trei zile, pentru companiile din curierat livrarea coletelor ocupa toata luna noiembrie, iar daca punem la socoteala si perioada sarbatorilor, atunci cand volumele sunt cu doar cateva procente mai mici fata de luna anterioara, avem de a face cu o perioada in care Logistica last mile este supusa la presiuni maxime.