In cadrul evenimentului „Innovation & Highlights 2020”, care a avut loc la inceputul acestui an la Hamburg, in Germania, Jungheinrich a prezentat cele mai noi produse si solutii destinate sectoarelor industrial si logistic. Producatorul german a pus accent pe dezvoltarea tehnologiei litiu-ion, pe automatizare, digitalizare si pe importanta sistemelor de siguranta.
Jungheinrich a dezvoltat o platforma noua pentru order-picker-ul vertical EKS, care poate opera pe culoare inguste si late deopotriva. Modelul de baza incepe de la 24 V, iar versiunea 48V-S ofera performante ridicate in aplicatii ce se desfasoara pe mai multe schimburi.
EKS 412s, modelul de referinta al gamei, a fost prezentat de Jungheinrich in 2019, iar acum au fost adaugate 4 modele noi, care raspund cerintelor specifice pentru o varietate de aplicatii – de la modele entry-level pentru inaltimi mici si medii de operare, pentru culoare inguste sau cu performante maxime de ridicare, la inaltimi de 14 m. Este vorba despre EKS 210, EKS 310, EKS 310s si EKS 412s, ultimele doua pentru operare in spatii inguste.
Utilajele noii serii EKS sunt echipate cu un catarg telescopic inovator, cu 3 sectiuni si fara translatie, care sporeste confortul operarii. Jungheinrich ofera in prezent cea mai inalta inaltime de preluare a comenzilor (14 m), cu o viteza de ridicare de 0,5 m/s (EKS 412s este cu 25% mai rapid decat predecesorul sau).
Platforma EKS combina performanta noului motor cu eficienta energetica, gratie reducerii greutatii proprii a echipamentului, fapt ce determina o economie de energie de peste 10%. Gama EKS este oferita atat cu baterii conventionale plumb-acid, cat si cu noua tehnologie litiu-ion, iar producatorul german garanteaza functionarea in doua schimburi cu o singura incarcare a bateriei.