Comitetele executive ale MAN SE și MAN Truck & Bus SE au informat Consiliul Central de Muncă cu privire la planurile de restructurare extinsă a companiei. Obiectivul final este de a face MAN Truck & Bus semnificativ mai digitală, mai automatizată și mai profitabilă pe termen lung. În viitor, accentul va fi pus cu precădere pe sistemele alternative de propulsie, iar MAN şi-a propus ca, începând cu mijlocul acestui deceniu, să devină unul dintre cei mai mari producători de vehicule comerciale în domeniul acționărilor electrice și cu hidrogen.
Înainte de a putea continua să investească în domeniile viitorului, MAN trebuie să treacă printr-un proces cuprinzător de restructurare, se arată într-un comunicat de presă al constructorului german. În acelaşi timp, criza coronavirusului a generat, în prima jumătate a anului, o pierdere de 387 milioane de euro pentru MAN Truck & Bus.
În aceste condiţii, managementul companiei analizează reducerea a până la 9.500 de locuri de muncă în Germania, Austria și în întreaga lume. Acest lucru este legat de relocarea unora dintre procesele de dezvoltare și producție din Steyr, Plauen și Wittlich.
Detaliile despre modul în care aceste reduceri de personal vor putea fi puse în aplicare într-o manieră responsabilă din punct de vedere social vor face parte din discuțiile cu Consiliul de Muncă.