Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noutăți la transport urban și intercity

Daimler Buses și-a prezentat, în septembrie, noutățile pentru segmentele de transport urban și intercity. Este vorba despre autobuzul electric articulat eCitaro G, noul Intouro pentru transport intercity și noul minibus Sprinter City 75. Vehiculele ar fi fost vedetele standului Mercedes-Benz la IAA Hanovra, dar, cum expoziția a fost anulată anul acesta din cauza pandemiei, lansările noilor produse s-au făcut într-un format mai restrâns, transmis online în toată Europa.

Daimler Buses a anunțat lansarea oficială a autobuzului articulat eCitaro G, în cadrul evenimentului intitulat „Now and Next“, care a avut loc la jumătatea lui septembrie. Vehiculul este echipat cu axa electrică ZF AVE 130, prevăzută cu două motoare a câte 125 kW fiecare, amplasate în apropierea roților. Cuplul motor maxim dezvoltat este de 2×485 Nm, la fel ca în cazul versiunii solo. În funcție de topografie și de specificul aplicației de transport, autobuzul articulat poate fi configurat cu două axe motoare electrice, pentru un plus de putere și de cuplu.

La fel ca versiunea solo eCitaro, încărcarea cu energie se poate face fie prin sistem plug-in, cu conectare la priză, la o sursă de putere de 150 kW, fie prin pantograf, la 300 kW (încărcare rapidă).

eCitaro G va fi echipat standard din 2021 cu noile baterii NMC (nichel-mangan-cobalt), însă clienții pot alege opțional bateriile cu electrolit în stare solidă și litiu-fier-fosfat, care au o densitate a energiei mai mare cu 25% comparativ cu ultima generație de baterii li-ion cu electrolit lichid și pot înmagazina în total 441 kWh. Astfel, autonomia autobuzului poate ajunge până la 220 km în condiții favorabile. Chiar și pe timp de iarnă, cu sistemul de încălzire pornit, eCitaro G poate parcurge 170 km cu o singură alimentare.

Un alt avantaj al bateriilor în stare solidă este durata mare de viață, fiind garantate până la 10 ani. Tehnologia este disponibilă și pentru versiunea eCitaro solo.

Noul Intouro: versatil, sigur, economic

Noua generație Intouro a fost gândită pentru a răspunde unei palete largi de aplicații – curse regulate pe distanțe medii, transport școlar, shuttle, transport de angajați – oferind în același timp un nivel ridicat de confort. Cele mai multe solicitări sunt pentru versiunea standard de 12 m lungime și cea de 13 m – Intouro M. Prin urmare, acestea sunt și primele lansate, fiind propulsate de motorul OM 936, de 7,7 l și 299 sau 354 CP. Vor urma în curând modelele Intouro K, de 10,75 m, și Intouro L, de 14,88 m, ultimul echipat cu motorul OM 470, de 394 CP.

Foarte important, noul autobuz va fi dotat cu cele mai noi sisteme de siguranță și, în premieră pentru acest segment, va putea fi echipat opțional cu sistemul de asistență la frânare ABA 5, precum și cu cel de asistență laterală Sideguard Assist.

Grație aerodinamicii îmbunătățite și reducerii greutății proprii a vehiculului cu 300 kg, consumul de combustibil a fost eficientizat cu până 3% comparativ cu generația anterioară. Alte sisteme opționale, cum ar fi monitorizarea presiunii în pneuri sau coborârea nivelului caroseriei la viteze de autostradă, asigură economii suplimentare. Înălțimea interioară a fost crescută la peste 2 m, iar împreună cu schema de culori în tonuri mai deschise creează confort sporit pentru pasageri. În plus, clienții au la dispoziție scaune Inter Star Eco sau Travel Star Eco, iar pentru aerul condiționat pot alege agregate de la 32 la 39 kW.

Odată cu lansarea noului Intouro, vechea generație va fi scoasă din producție, ca și modelele Setra MultiClass 400 UL și UL business. Autobuzul interurban MultiClass 400 LE business cu intrare joasă va rămâne mai departe în ofertă.

Minibusul Sprinter City 75 are 8,5 m lungime și este propus acum într-o configurație de 38 de locuri, grație utilizării scaunelor Inter Star Sprinter. Acestea au spătar înalt și centură de siguranță cu 3 puncte de prindere. În plus, spațiul de lucru al șoferului este separat cu perete de sticlă de compartimentul pasagerilor – cerință specială pe perioada pandemiei. Vehiculul poate fi configurat opțional cu bare de oțel inoxidabil, porturi USB suplimentare și monitor de 21 inch.

Articole similare

Ad