Tendința de creștere a exporturilor și importurilor înregistrate de barometrul TimoCom în luna anterioară s-a menținut și chiar accentuat în perioada 20 septembrie-19 octombrie 2020.
Astfel, pe nicio relație de export nu s-au înregistrat scăderi în raport cu România, în vreme ce, la creșterea semnificativă a exporturilor, până la un nivel maxim înregistrat în 2020, au contribuit în special Italia, unde s-a ajuns la un raport de 35/65, față de 17/83 luna trecută, Germania și Franța, unde s-a ajuns la 31/69, respectiv 38/62, de la 15/85, respectiv 22/78 luna trecută.
În ceea ce privește intrările de pe bursa TimoCom, cele mai reprezentative creșteri s-au înregistrat pe relațiile Cehia, unde s-a ajuns la un raport de 54/46, față de 38/62 luna trecută, Austria (de la 23/77 la 28/72), Ungaria (de la 36/64 la 41/59) și Olanda (de la 9/91 luna trecută la 14/86). În acest timp, cele mai mari scăderi ale volumelor de import s-au raportat pe Polonia, de la 68/32 cu o lună în urmă la 63/37, și Bulgaria (de la 71/29 la 50/50).
Potrivit INS, în primele opt luni ale anului exporturile FOB au însumat 38.739,2 milioane de euro (-15,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut), iar importurile CIF au însumat 50.255,5 milioane de euro (-11,2%). Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada ianuarie-august a fost de 11.516,3 milioane de euro, mai mare cu 642 de milioane de euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului precedent.
În primele opt luni ale lui 2020, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor au fost deținute de mașinile și echipamentele de transport (47,1% la export și 36,0% la import) și de alte produse manufacturate (30,9% la export și 30,2% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada menționată a fost de 28.279,1 milioane de euro la expedieri (73,0% din total exporturi) și de 36.779,8 milioane de euro la introduceri (73,2% din total importuri). Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în primele opt luni a fost de 10.460,1 milioane de euro la exporturi (27,0% din total) și de 13.475,7 milioane de euro la importuri (26,8% din total).