Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Asociațiile germane de logistică solicită o standardizare a tratamentului aplicat șoferilor

Asociația Federală a Expeditorilor de Mobilă (AMÖ), Asociația Federală de Transport și Logistică (BGL), Asociația Federală a Logisticii de Coletărie și Express (BIEK), Asociația Federală a Economiei, Transporturilor și Logisticii (BWVL) și Asociația Federală de Expediții și Logistică (DSLV) i-au adresat primarului Berlinului, Michael Müller, membru al Partidului Social Democrat, o scrisoare în care se arată că noul coronavirus a creat prea multe reglementări specifice fiecărui stat referitoare la carantină, la obligația de testare și la interdicțiile de cazare, ceea ce face imposibilă planificarea pentru companiile din aceste domenii și angajații lor, în special cei mobili.

Scrisoarea vine în contextul în care la nivelul UE, unde Germania deține acum președinția Consiliului Uniunii Europene, a fost recunoscută deja importanța menținerii lanțurilor de aprovizionare, drept pentru care li se oferă angajaților din transportul de marfă care nu prezintă simptome de Covid-19 o modalitate ușoară și uniformă de a fi scutiți de restricțiile la intrarea în țară referitoare la carantină și la obligația de a se testa. Deja există câteva linii directoare ale UE pe care Germania le susține, ba chiar le-a și inițiat, „și totuși reglementările germane reale sunt diametral opuse“.

Mult mai gravă este practica inconsistentă și netransparentă a implementării ordonanței în diverse landuri germane: unele dintre ele nu permit acum nicio excepție la întoarcerea personalului mobil din zonele cu risc din străinătate, astfel că acele persoane trebuie să se izoleze cel puțin 24 de ore. Alte state federale respectă practica din lunile anterioare, în care nu au fost restricții. Și mai sunt și reglementări regionale care se schimbă periodic.

Din această cauză, companiile de logistică sunt tot mai puțin capabile să mențină lanțurile de aprovizionare, așa că asociațiile semnatare ale scrisorii solicită adoptarea cât mai rapidă a unor reglementări la nivel național care să scutească personalul mobil din transport de obligația de a intra în carantină și de a se testa. „Cu atât mai mult cu cât astfel de excepții se aplică deja în toate statele UE.“

Articole similare

Ad