Compania clujeană a vândut în primele 11 luni ale anului 405 vehicule de peste 6 t, din care 392 mai mari de 16 t – dintre acestea 90% sunt DAF XF și restul CF – volumele sale fiind în continuare reprezentate preponderent de autotractoare, cu 363 de unități.
2020 a început bine pentru EVW, mai ales datorită contractelor semnate deja în 2019, după care scăderea a fost abruptă, deoarece fabrica a fost închisă și recuperarea a început abia la jumătatea lui iulie, iar din cauza acestui decalaj finalul de an a adus un număr mare de livrări. Însă nu se va ajunge decât la jumătate din numărul de camioane vândute în 2019, care a fost de 963, incluzând aici multinaționalele ce au făcut achiziții pentru filiala din România.
În afară de cele 405 camioane noi înmatriculate în 2020 în țară, compania a mai vândut circa 40 care au fost înmatriculate de firme românești în străinătate.
Vânzările de camioane din 2020 au fost influențate, în opinia lui Adrian Gorcea, COO EVW Holding, de doi factori majori, în afară de pandemia în sine: decizia guvernului de a acorda facilitatea de scutire de plată a ratelor, inclusiv pentru firmele de transport – ceea ce a făcut ca pentru societățile care au apelat la asta să fie mai dificil să găsească finanțare pentru achiziția de camioane, noi sau rulate – și amânarea granturilor promise companiilor de transport și de construcții, și pe baza cărora ele și-au făcut numeroase planuri de achiziții. „Atât de multe”, glumeşte Adrian Gorcea, „încât nici noi, nici alți producători nu am putea onora toate comenzile. Doar că ele nu se și materializează. Sper să nu rămânem însă doar cu proiectele, ci statul chiar să ofere acest sprijin firmelor și să se semneze cât mai multe contracte de achiziții.“
La scăderea vânzărilor a contribuit și Pachetul Mobilitate, iar Adrian Gorcea remarcă și printre clienții DAF din România tendința de a deschide filiale sau de a-și muta firmele în state vestice și își propune să îi sprijine – prin diverse bănci și finanțatori, inclusiv din DAF și Paccar – cu finanțarea pentru achiziția de camioane, ceea ce este însă destul de dificil dacă este vorba de societăți noi în acele țări – pentru că de experiența și de indicatorii economici pe care îi au în România în general nu se ține cont.