Pe fondul schimbărilor climatice din ultimul timp și din dorința de a proteja ecosistemele mondiale, Green Deal își propune an de an obiective tot mai ambițioase, astfel încât până în 2050 să se atingă neutralitatea climatică. Iar sectorul transporturilor este în centrul atenției.
De aceea Franța a decis să acorde, în următorii doi ani – în cadrul programului de relansare în valoare totală de 100 de miliarde de euro, din care o parte provine din fondul european de redresare post-pandemică apărut în septembrie 2020 – stimulente de 50.000 de euro pentru achiziția de camioane cu hidrogen și electrice. Și nu este singurul stat care are astfel de planuri pentru a facilita tranziția spre vehiculele comerciale grele cu celule de combustibil sau cu baterii.
Concret, achiziționarea sau închirierea pe termen lung a unui vehicul greu de marfă în Franța va putea beneficia de un stimulent de până la 50.000 de euro. Iar acest nou bonus poate fi combinat cu altele similare pentru camioane cu sisteme de propulsie curate, care se acordă până în decembrie 2024 inclusiv pentru mașinile de peste 2,5 t alimentate cu metan sau biocombustibil, astfel încât se poate ajunge la un total de 100.000 de euro/vehicul.
Bonusul de 50.000 de euro va începe să fie acordat după publicarea decretului de aplicare ce va cuprinde și măsurile luate în cazul autobuzelor, pentru care stimulentul este de până la 30.000 de euro.
Și Italia acordă astfel de stimulente, dar fondurile disponibile au fost epuizate într-un timp record, astfel că multe companii de transport nu vor beneficia de ajutor economic de stat pentru înnoirea flotei.