2020 a fost pentru Renault Trucks un an peste așteptări, cu vânzări mai mari decât în 2019 cu 15-20% la camioane noi și cu 50% la camioane rulate, iar de la 2021 compania așteaptă o nouă creștere de cel puțin 10% pentru vehiculele noi, și pentru asta echipa de vânzări va fi extinsă cu cel puțin o persoană, astfel încât estul țării să fie acoperit mai bine.
Așa cum declară directorul comercial Renault Trucks România și Moldova, Ginel Trincă, inclusiv în perioada stării de urgență compania a avut o activitate intensă, livrând peste 100 de camioane noi și rulate în două luni, „ceea ce a fost absolut neașteptat față de rezultatele noastre anterioare“.
Anul s-a încheiat cu peste 300 de camioane noi și circa 300 de rulate – din care circa 60 sunt către instituții ale statutului și nu apar în statisticile DRPCIV – „ceea ce mă face să fiu foarte mândru, deoarece este unul dintre cei mai buni ani de când sunt eu aici“.
Dacă în trecut seria T deținea peste 60% din vânzările Renault Trucks în România, în 2020 a scăzut sub 50%, o parte din volume fiind direcționate spre șasiuri, mai ales basculante, care reprezintă 15% din vânzările firmei – un rezultat foarte bun pe o piață unde producătorul francez a început recent să fie mai activ și cu clienți pe care i-a luat de la zero.
Rezultatele bune se datorează și faptului că Renault Trucks a decis să dea acces tuturor țărilor la stocurile sale din Europa și să propună prețuri speciale, „astfel că am vândut basculante din stocul Poloniei (circa 15 unități), Cehiei sau Spaniei, piețe destul de închise în prima parte a pandemiei. Compania s-a organizat foarte bine la nivel central, având vizibilitate totală asupra stocului.“ Asta nu înseamnă că nu au existat camioane și în România. Dar peste 10% din vânzări au fost realizate din stocul altor țări, ceea ce a permis livrări rapide într-un domeniu în care acesta este un avantaj uriaș.
Cea mai mare flotă de transport livrată în 2020 a fost de 20 de camioane T.
În 2020 compania a livrat și peste 40 de vehicule ca parte a unor licitații din anii anteriori și a mai câștigat alte licitații, reprezentând un total de 20-30 de camioane. În plus mai există câteva în derulare – de exemplu, IGSU vrea să achiziționeze 476 de vehicule de pompieri, de diferite greutăți – iar Renault Trucks participă prin intermediul partenerilor săi.