2020 a fost un an bun pentru Cefin Trucks în ceea ce privește vânzările de vehicule rulate, unde în activitatea sa există două direcții: achiziții de la traderi din Europa pentru terți – și aici vânzările au fost la nivelul din anul anterior – și vehicule pentru care compania se ocupă de achiziție, stocare, pregătire și livrare – unde creșterea față de 2019 a fost de peste 20%. Stefano Albarosa, CEO-ul Cefin, se declară foarte mândru și mulțumit de echipa care se ocupă de vânzarea de vehicule rulate și fără experiența căreia s-ar fi ajuns la un blocaj, câtă vreme compania preia camioane second-hand ca avans pentru un Ford Trucks nou și trebuie să le poată plasa mai departe altor clienți. În 2020 au fost 350 de vehicule provenite din trade in, adică 70% din vânzările de camioane noi, iar în 2019 aproape toate vânzările de camioane noi au fost prin trade in. Diferența dintre cei doi ani se datorează faptului că în 2020, din cauza lucrărilor multe de infrastructură, numeroase flote s-au extins, nu doar au fost înlocuite mașini vechi, deci firmele nu au dat vehicule la schimb.
Prețul mediu al camioanelor rulate vândute de Cefin a crescut considerabil în 2020 datorită faptului că vârsta acestora a scăzut de la 10-12 ani – și 15.000-20.000 de euro – în 2019 la 5-6 ani – și 22.000-27.000 de euro. Iar Stefano Albarosa se așteaptă ca această tendință să continue și firma să vândă tot mai multe camioane de 3-4 ani, câtă vreme vânzările sale de vehicule noi sunt tot mai mari. Cefin a livrat deja primele 16 Ford Trucks uzate, de trei ani, provenite din buy back, și a definit un pachet special pentru această marcă, Re-Ford, prin care oferă mașini verificate și puse la punct, cu garanție aproape ca a celor noi și la un preț foarte bun.