Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

An record pentru vânzările de camioane rulate ale Mercedes-Benz România

Vânzările de camioane second-hand ale MB România au crescut constant în ultimii ani, sau chiar în salturi în 2017 și 2018, iar divizia sa specializată, care din 2019 face parte din rețeaua TruckStore, a înregistrat în 2020 un record de peste 750 de camioane.

Circa 25% dintre vehicule provin din import și restul de pe piața locală, unde compania continuă să ofere trade in (pentru aproximativ un sfert din vânzări) și să verifice atent sau chiar să repare mașinile aduse de clienți ca avans pentru unele noi și să le revândă.

Mercedes-Benz nu a avut în 2020 reposesii pentru niciun tip de camion, deoarece mulți clienți au apelat la facilitatea de amânare a ratelor contractelor încheiate cu divizia Financial Services.

Prețul vehiculelor rulate a tot scăzut în ultimii ani, iar tendința a continuat în prima parte a lui 2020, dar în al doilea semestru al anului, pe fondul cererii mari din întreaga Europă, a crescut ușor, „ceea ce este normal, dacă ne gândim la faptul că ajunsese foarte mic, nu numai în România. Și sper ca tendința de creștere să se vadă și în anii următori și să ajungem la un nivel rezonabil de preț al camioanelor rulate“, declară Valeriu Zaharia, CEO Mercedes-Benz Trucks&Buses Romania.

Compania a avut numeroase cereri de vehicule rulate de construcții, dar, neavându-le în stoc, a reușit să vândă doar câteva unități.

La final de 2020 MB România avea cel mai mic stoc din ultimii 4-5 ani și se pregătea să facă noi achiziții din trade in sau din Germania, deși nici acolo nu este prea ușor de găsit camioane rulate.

Articole similare

Ad