Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Modelul CPC agreat de UE și Marea Britanie și excepțiile de la certificare, publicate în Acord

Conducătorii auto ai vehiculelor care efectuează deplasări pentru transport de mărfuri între, prin și pe teritoriile părților (UE și Marea Britanie) trebuie să dețină un certificat de competență profesională (CPC). Autoritățile competente fie aplică direct pe permisul de conducere, pe lângă categoriile corespunzătoare, un semn distinctiv care atestă deținerea unui CPC și indică data expirării, fie introduc un card special de calificare a șoferului care ar trebui întocmit în conformitate cu modelul reprodus în anexa de mai jos.  Orice alt model poate fi acceptabil, cu condiția să fie recunoscut ca echivalent de către Comitetul specializat pentru transportul rutier. Cardul de calificare a conducătorului auto sau orice document echivalent emis de autoritățile competente dintr-o parte trebuie să fie recunoscut și de cealaltă parte.

Există însă și excepții. Nu necesită certificat CPC șoferii care conduc vehicule cu o viteză maximă autorizată care nu depășește 45 km/h, vehicule utilizate de sau sub controlul forțelor armate, apărării civile, serviciului de pompieri, forțelor responsabile de menținerea ordinii publice și serviciilor de ambulanță de urgență, vehicule supuse testelor rutiere în scopul dezvoltării tehnice, reparării sau întreținerii, vehicule pentru transportul de materiale, echipamente sau utilaje pentru a fi utilizate de șoferi în timpul activității lor, cu condiția ca șoferia să nu fie activitatea principală a conducătorilor auto sau vehicule utilizate sau angajate fără șofer de către întreprinderi agricole, horticole, forestiere sau de pescuit pentru transportul de bunuri proprii, cu excepția cazului în care condusul este activitatea principală a șoferului sau se face pe o distanță mai mare decât cea stabilită în legislația națională (de la baza care deține, angajează sau închiriază vehiculul).

Articole similare

Ad