Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Yusen Logistics introduce o nouă conexiune intermodală: Curtici-București

Yusen Logistics va lansa un nou serviciu intermodal ce va lega sudul țării cu granița de vest, asigurând extensia serviciului intermodal regulat din și către Portul Constanța, atât pentru containerele maritime, cât și pentru cele continentale. Este vorba despre ruta feroviara București – Curtici, cu un timp de tranzit de 36 de ore pe sens.

Noul serviciu intermodal va fi inaugurat sâmbătă, 6 februarie. Plecarea către Railport Curtici va avea loc de la Yusen-Bucharest International Rail Freight Terminal (BIRFT), tracțiunea urmând a fi asigurată de către Unicom Tranzit, arată compania într-un comunicat remis Tranzit. Garnitura de tren va avea în componență 33 vagoane – 14 x 90’ (Sggmrss) pentru trafic intra-european (45’pallet wide), cât și 19 x 40’ (n.r – picioare) pentru trafic containere maritime (20’/40’), timpul de tranzit estimat fiind de 36 ore/sens. Pentru început, frecvența trenurilor este săptămânală, cu plecare din Yusen-BIRFT în fiecare zi de Sâmbăta/12:00 și sosire în Railport Curtici Luni/10:00, plecare din Curtici Marți/02:00 și sosire în Yusen-BIRFT Miercuri/16:00.

Până la startul acestui nou proiect, serviciile intermodale din Europa se opreau la granița de Vest a României (Curtici, Oradea) sau la Ploiești, fără a avea o soluție reală de conectare feroviară cu zona București, principalul pol de importuri al României, având în vedere concentrarea de centre de distribuție și spatii logistice de clasa A. Consideram că în acest moment piața este pregătită pentru un nou pas în dezvoltarea rețelei intermodale din România, clienții noștri exprimându-și interesul pentru serviciile de transport mai prietenoase cu mediul, mai eficiente din punct de vedere al costurilor și nu în ultimul rând care oferă mai multă predictibilitate“, a arătat Yusen Logistics.

Articole similare

Ad