Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Legăturile cu Germania și consumul intern mare, determinate pentru activitatea flotei cehe

Conform unui studiu realizat de CNR (Comitetul Național Rutier din Franța) în 2019, pentru operatorii cehi transportul internațional reprezintă doar 42,7% din activitatea lor totală, față de 81,8% în Slovacia, 65,8% în Ungaria și 63,7% în Polonia. Iar dintre tipurile de curse internațional cele terță-țară sunt, de asemenea, mult mai mici decât în țările vecine. Cu alte cuvinte, legătura strânsă cu economia Germaniei și cererea internă mare se traduc fidel în aceste statistici referitoare la transportul rutier de mărfuri.

Fiind vorba de o țară cu suprafață foarte mică, media unei curse interne este de 53 km, în timp ce media unei curse internațional este de 517 km.

Cehia este o țară relativ închisă pentru transportatorii străini, astfel că operațiunile de cabotaj reprezintă doar 1% din transportul realizat pe teritoriul ei, cu 199 de milioane de t-km în 2018, față de 75 de milioane de t-km în 2008.

În ceea ce privește cabotajul realizat de flota cehă, acesta a reprezentat 1,1% din totalul activității sale, cu 464 de milioane de t-km, față de 293 în 2008 și 1.371 în anul de apogeu 2014. Principalele țări în care cehii fac cabotaj sunt Germania, cu 317 milioane de t-km în 2018, și Franța, cu mult mai puțin, 44 de milioane de t/km. În ambele țări tendința a fost similară de creștere până la un maxim în 2013-2014 și apoi de scădere semnificativă. Într-un top european realizat în funcție de procentul reprezentat de cabotaj în totalul activității flotei naționale, Cehia este cu mult în spatele celorlalte țări estice, pe locul al 17-lea.

2018Mărfuri transportateMilioane t.km%Distanță medie (km)Milioane de vehicule.km
TOTAL479.23541.073100%863.598
Transport național445.32423.54357,3%532.329
Transport internațional33.91117.53042,7%5171.269
cu încărcare în Cehia17.0778.00819,5%469601
cu descărcare în Cehia12.5616.96417,0%554491
terță țară2.5902.0945,1%808144
cabotaj1.6834641,1%27633

Articole similare

Ad