În ciuda dezideratelor ambiţioase de reducere a poluării până în 2050, firmele de transport marfă şi distribuţie nu pot beneficia de finanţare de la Fondul de Mediu pentru achiziţionarea de vehicule ecologice.
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) finanţează achiziţia de autovehicule cu propulsie electrică sau hibridă diesel-electrică prin două programe de stimulare a înnoirii parcului auto şi respectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, derulate între 2020 şi 2024. Din păcate însă, întrucât finanţarea prin aceste două programe are la bază o schemă de ajutor de minimis, elaborată în concordanţă cu regulamentul european 1407/2013, nu este permisă finanţarea achiziţiei de autovehicule cu masă proprie mai mare de 3,5 t sau care sunt destinate transportului de mărfuri.
Firmele de transport rutier pot achiziţiona vehicule ecologice eligibile folosind cele două programe, cu condiţia ca maşinile să nu fie folosite efectiv la activitatea de transport. Valoarea ajutorului de minimis de care poate beneficia un operator economic nu trebuie să depăşească echivalentul a 100.000 de euro pe o perioadă de 3 ani (doi ani anteriori şi cel în cursul căruia solicitantul primeşte finanţarea).
Potrivit Ministerului Mediului, nu s-a discutat până în prezent posibilitatea finanţării altor autovehicule decât cele incluse în programele deja aprobate.
În 2018, AFM a lansat Programul de Transport Public Nepoluant, prin care se finanţează achiziţia de autobuze electrice, hibride, troleibuze şi autobuze pe gaz natural comprimat. În prezent sunt în derulare două contracte semnate cu Primăria Municipiului Bucureşti (valoare contractată de 340 de milioane de lei) şi cu Primăria Braşov (contract de 109,6 milioane de lei).
Pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050, conform politicilor asumate la nivelul Uniunii Europene, AFM oferă autorităţilor publice locale şi operatorilor economici granturi pentru implementarea de proiecte de reducere a poluării.