Banca pentru Alimente este un proiect național de colectare a surplusului alimentar de la companii donatoare și redistribuire a acestuia către organizații cu programe sociale, astfel încât produsele de strictă necesitate, salvate de la risipă, să ajungă la cei care au dificultăți în a le procura.
Prima companie care s-a alăturat organizației a fost Metro, care și-a asumat să doneze alimente pentru toate băncile regionale ce se deschid. A urmat Lidl, care în plus față de produse donate oferă și sprijin financiar, „deoarece nu putem lucra numai cu voluntari, avem nevoie de bani pentru salarii, dar și pentru investiții în mașini și depozite frigorifice. Lidl și-a propus să ne sponsorizeze pentru a acoperi măcar jumătate din aceste costuri, iar procentul s-a făcut mai mic pe măsură ce ne-am extins și cheltuielile au crescut. De aceea sunt binevenite sponsorizările în bani sau direcționarea, la final de an, a unei părți din impozit către noi“, explică Gabriela Vereș, vicepreședintele Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR).
În prezent circa 80 de companii din România donează produse: retaileri (Lidl și Metro, care donează lunar prin toate centrele lor din țară, Cora și Mega Image, punctual, în anumite locații, Kaufland și Penny, tot punctual), producători de lactate (La Dorna, Albalact, Covalact și Simultan), firme de transport și logistică (Nirold, Frigoexpres, Vos Logistics, Luar, Bif Trans Mărișel și Coop Logistics, care au făcut curse sub formă de sponsorizare).
Unii dintre retaileri și producători aduc marfa nevândută înapoi la platformele lor și de acolo Banca o preia cu mașinile sale, alții pun în camioanele lor și un palet pentru Bancă atunci când își livrează marfa la magazine sau depozite regionale, „deci și acest ajutor ne prinde foarte bine“. Fiecare companie ajută cauza cum poate. De exemplu, fabrica de ciuperci Boglar Champ a donat anul trecut 51 t de ciuperci, pe care le-a transportat gratuit, cu mașinile proprii, la depozitele băncilor regionale, iar la retur camionul cu ambalaje a încărcat și alte donații între depozitele regionale.
Un alt exemplu e Sixt, care a oferit spre folosire o mașină, inscripționată cu Sixt și Banca pentru Alimente București, pentru care asigură și întreținerea.