Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fabrica Bosch din Blaj se implică activ în formarea tinerilor specialiști

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, susține sistemul educațional din România și continuă să investească în formarea tinerilor specialiști. De mai bine de 5 ani, fabrica Bosch din Blaj derulează parteneriate cu universități de prestigiu din 3 judeţe din centrul ţării – Mureş, Sibiu şi Alba, contribuind astfel la transformarea sistemului educaţional. Programele de studiu dezvoltate și implementate de companie în toate facultăţile din cadrul celor 3 universități partenere susțin dezvoltarea de noi competențe în rândul studenţilor, favorizând totodată formarea de personal calificat și bine pregătit pentru viitorul muncii și lucrul cu noile tehnologii. Spații de studiu inspiraționale chiar în incinta universităților Complementar conceptului Inspiring Working Conditions (IWC) implementat în locațiile Bosch, fabrica din Blaj oferă studenţilor din cadrul universiţăţilor partenere spaţii de studiu inspiraţionale, recent inaugurate, chiar în incinta instituțiilor de învățământ.

Astfel, compania a pus la dispozitia studenților Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi ai Universitatății de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş două astfel de locații, menite să favorizeze colaborarea în rândul colegilor și socializarea. Prin această inițiativă, Bosch își propunesă susțină cât mai bine pregătirea studenţilor în acumularea de cunoștințe și competenţe necesare pentru o carieră în cadrul unei fabrici moderne.

„În universități, studenții își însușesc cunoștințele teoretice, esențiale pentru construirea unei cariere remarcabile”, a declarat Bernhard Gehlert, directorul comercial al fabricii Bosch din Blaj. „În viaţa profesională, pe lângă acestea, cooperarea și comunicarea sunt factori importanți de succes. Am creat aceste spații inspiraţionale în universităţi, pentru a oferi studenţilor un spațiu prielnic explorării ideilor și muncii în echipă”, a adăugat Gehlert. Bosch Academy, o perspectivă de ansamblu asupra proceselor de producție Conceput exclusiv pentru a oferi viitorilor specialiști o o perspectivă de ansamblu asupra proceselor de producție, programul Bosch Academy se adresează studenţilor din anii III și IV și este structurat într-o serie de seminarii și prelegeri pe teme tehnice, comerciale, dar și de management.

Astfel, studenții vor avea posibilitatea să abordeze subiecte de actualitate precum provocările din management și leadership în industria auto, conceptul de lean management, tehnologia de automatizare, Industria 4.0, logistică industrială, controlling, dar şi problem solving. La finalul programului, cursanții vor parcurge o etapă de evaluare și vor primi un certificat din partea companiei care atestă competențele dobândite. Oportunități de învățare și perfecționare, remunerate Pentru tinerii cu nivel de studii de licență sau masterat, aflați încă în exercițiul universitar, compania oferă posibilitatea de a accesa programul Working Student, fie în regim part-time, fie cu normă întreagă. Astfel, studenții au oportunitatea de a activa în câmpul muncii într-un mediu multicultural care îi ajută să îşi îmbogăţească nu doar nivelul de cunoştinţe, ci şi competenţele practice.

Mai mult, studenţii înscriși în program beneficiază de mentorat pentru pregătirea lucrării de licenţă sau dizertație, iar aproximativ 80% dintre aceștia primesc o ofertă de muncă cu normă întreagă după terminarea studiilor. Pe baza performanţelor individuale obținute pe parcursul activității, participanții devin eligibili și pentru alte programe Bosch. În prezent, în cadrul Fabricii Bosch din Blaj lucrează aproximativ 120 de studenţi. „Stabilirea priorităţilor şi buna organizare m-au ajutat să mă concentrez pe ceea ce este important, ceea ce îmi aduce o valoare adăugată şi mă ajută să fiu mai productivă, atât la birou cât şi în viaţa de zi cu zi. Iar dacă munceşti, înveţi şi iei exemplu de la oamenii din jurul tău, mai apoi poţi deveni tu însuți un exemplu”, spune Cristina, working student în cadrul Fabricii Bosch din Blaj. Studenţii care doresc să îşi petreacă vacanța de vară într-un mod productiv pot opta pentru unul dintre cele 30 de locuri disponibile în programul de internship. Pe parcursul a două luni, tinerii înscriși în program vor activa într-un mediu de lucru modern, profesional și prietenos, alături de specialişti cu experienţă și vor avea posibilitatea de a-și dezvolta propriile proiecte, sub îndrumarea permanentă a unui mentor.

Articole similare

Ad