Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Suspendarea controalelor ANAF pe diurnă, o posibilitate până la amnistia fiscală?

Reprezentanţii industriei de transport prezenţi astăzi, 18 mai, în cadrul grupului de lucru organizat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pe problema impozitării retroactive a diurnei au solicitat încă o dată acordarea amnistiei fiscale în cazul reîncadrării diurnei ca drept de natură salarială, precum şi clarificarea legislaţiei pentru viitor.

O altă problemă presantă o reprezintă şi inspecţiile fiscale aflate în curs de derulare şi care, cel mai probabil, se vor încheia în nota binecunoscută, prin impozitarea diurnelor, fără o decizie de suspendare a acestora şi/sau fără prevedere legală fermă de clarificare a modului în care ar trebui interpretată legislaţia.

Avocaţii prezenţi în cadrul grupului de lucru au atras atenţia asupra haosului care se va crea în eventualitatea în care se va dovedi interpretarea eronată a legii de către organele fiscale de control, iar deciziile de impunere stabilite în urma rapoartelor de inspecţie fiscală încheiate vor falimenta o bună parte dintre companii. Pentru că cei falimentaţi vor avea dreptul să dea statul în judecată pentru prejudicii de ordinul milioanelor de euro.

„Organul fiscal poate dispune suspendarea control atunci când are nevoie de informaţii de la o altă autoritate administrativă sau de la un eşalon superior”, a precizat avocatul Aurelian Opre. „Dacă grupul de lucru va comunica urgent ministrului Finanţelor că sunt suspiciuni asupra faptului că în cazul impozitării retroactive a diurnei nu se procedează corect, organele fiscale vor avea temei să suspende inspecţia fiscală”. Într-adevăr, Codul de procedură fiscală prevede că doar conducătorul structurii respective de inspecţie fiscală poate să dispună suspendarea controlului, în anumite condiţii, astfel că oricare altă intervenţie, din partea MFP, ANAF etc. ar fi ilegală. 

„Legea prezumă actul administrativ fiscal întocmit de inspectorii ANAF în momentul în care a fost emis. Or în condiţiile în care există soluţii ale instanţelor atât pro, cât şi contra, înseamnă că este afectată legalitatea actelor de control. Prin urmare, nu este niciun motiv pentru a nu opri controalele. Oricum, în teritoriu se vede o temporizare a controalelor, în aşteptarea unui răspuns ferm, numai că se recurge la unele soluții periculoase pentru contribuabilul controlat (ex. acuzarea companiei de transport de evaziune fiscală pentru nepunerea la dispoziție a tuturor documentelor contabile)”, a concluzionat Aurelian Opre.

Joi, 20 mai, este planificată o nouă întâlnire a grupului de lucru.

Articole similare

Ad