A tras de volan din scurt și s-a băgat în depășire evitând „la milimetru“ o coliziune cu un alt camion, totul în timp ce își folosea telefonul mobil la volan. Ce nu și-a dat seama a fost că vehiculul pe care aproape l-a lovit era un cap tractor de poliție, nemarcat, iar înăuntru erau doi ofițeri de poliție.
Totul s-a întâmplat în Anglia, pe autostrada M40, iar evenimentul a fost surprins de camerele agenților de poliție din Warwickshire. Este doar una dintre cele peste 21.000 de abateri constatate de polițiștii britanici, care se folosesc de camionul special pentru a-i depista pe șoferii indisciplinați în trafic. Într-o altă filmare surprinsă de agenți, un șofer de camion este văzut cum se uita pe telefon și scria mesaje text în timp ce era la volan pe autostradă. Când îi vede pe ofițerii de poliție aflați în depășire, pur și simplu ridică degetul mare în semn de apreciere.
Citește și: Șofer prins cu două carduri: 4.200 de euro amendă și retragerea licenței
Camioanele HGV Highways England vor fi implicate în campania denumită „Săptămâna de acțiune“, urmând a fi folosite de către mai mulți ofițeri pe M6 în perioada 24-30 mai, campanie care are ca scop reducerea numărului de incidente pe autostradă și evidențierea riscurilor atunci când conduci periculos. „Operațiunea „Vertebre“ se desfășoară pe M6, cea mai lungă autostradă din țară, unde sunt raportate aproximativ 180 de incidente zilnic. În 2019, pe această autostradă au fost înregistrate 4.222 de accidente.
De la lansarea operațiunii de monitorizare cu camionul de poliție neinscripționat, în 2015, au fost înregistrate peste 21.600 de infracțiuni, cele mai multe fiind legate de utilizarea unui telefon mobil la volan (6.073) și nepurtarea centurii de siguranță (6.253).