Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cazuri grave în Italia: șofer prins cu două carduri, un altul cu limitatorul de viteză scos

Un șofer de camion a fost prins pe o autostradă din Italia cu tahograful pe funcția OUT, fără limitator de viteză și cu sigiliile manipulate. Amenda de 4.500 de euro a fost prea mică. În alt caz, un șofer, despre care am aflat că este român, a fost prins cu două carduri tahograf.

Continuă controalele în Italia pe fondul creșterii volumelor de transport. Odată cu ele, crește și numărul sancțiunilor. Câteva dintre situații au ieșit însă în evidență recent. În primul caz a fost vorba despre un șofer român, în vârstă de 32 de ani, care locuiește în Italia și care a fost prins conducând cu două carduri tahograf, al său și cel al cumnatului, șomer la momentul verificărilor. Controlul a avut loc în Carsoli, lângă A24, autostrada care leagă Roma de Teramo, zonă recunoscută în ultima perioadă pentru situații similare. Pe lângă amenda acordată șoferului, cardul a fost confiscat și licența retrasă.

Un incident mai grav a avut loc în zona Bolzano. În acest caz, un șofer din Campania a fost prins cu dispozitivul tahograf dezactivat, sigiliile scoase și fără fișele de înregistrare pe ultimele 28 de zile de activitate. De parcă nu ar fi fost îndeajuns, în urma unei inspecții tehnice într-un service specializat, s-a constat faptul că șoferul avea limitatorul de viteză modificat în așa fel încât atingă viteze de peste 130 km/h. Licența i-a fost retrasă și i s-a acordat o amendă de 4.500 de euro. Mult prea mică, în opinia unora.

Articole similare

Ad