Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) critică statele membre pentru faptul că „nu pun în aplicare în mod consecvent“ regulile din Pachetul Mobilitate 1, intrate în vigoare în 8 iulie 2020.
Noile norme UE au fost adoptate cu scopul de a avansa condițiile de muncă ale șoferilor și de a stabili reguli corecte și clare într-un sector altfel de reglementat, în care practicile abuzive și lipsa de aplicare a legii – din cauza unor reguli neclare ale UE în trecut – deveniseră norma în mare parte a pieței europene a transportului rutier“ , se arată în comunicatul ETF.
La mai bine de la un an distanță, punerea în aplicare a noilor norme nu este respectată. Potrivit sursei citate, o parte a pieței nu respectă regulile, iar acestea din urmă nu sunt puse consecvent în aplicare de către toate statele membre. Sindicatul se referă în mod special la regulile privind Regulamentul 561, aplicabile din vara/toamna anului trecut, în care sunt trecute inclusiv interdicția de a lua odihna săptămânală regulată în cabină și obligația unei companii de a organiza munca șoferilor săi într-un mod care să permită șoferilor să revină la fiecare trei sau patru săptămâni la locul de reședință al șoferului sau la un centru operațional al companiei.
Prin urmare, ETF solicită Comisiei Europene și statelor membre să își intensifice controalele și să acorde prioritate în aplicarea legislației, inclusiv controale mobile, dar și companiilor de transport. De asemenea, în lunile următoare vor intra în vigoare alte norme, precum regulile de detașare și cabotaj, ceea ce înseamnă alte priorități pentru autoritățile de control.