Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a transmis recent o clarificare solicitată de un tribunal din Ungaria, arătând că, din perspectiva Directivei detaşării 96/71, diurna trebuie calificată drept „alocaţie specifică detaşării”, care face parte din salariul minim atunci când nu este plătită lucrătorilor cu titlul de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detaşare, respectiv pentru transport, cazare şi masă.
Tribunalul Administrativ şi pentru Litigii de Muncă din Gyula, Ungaria, s-a adresat Curţii ca urmare a acţiunii deschise de 3 şoferi maghiari împotriva firmei de transport Rapidsped la care au fost angajaţi. Motivul invocat a fost acela că salariul lor corespunzător timpului de lucru prestat în Franţa nu atingea salariul minim din această ţară.
Potrivit contractelor de muncă, reclamanţii au primit în 2018 un salariu lunar de 545 de euro brut, adică 3,24 euro pe oră. Diferenţa de 6,52 de euro pe oră dintre salariul minim francez (de 9,76 euro pe oră) şi salariul orar primit de şoferii maghiari a fost acoperit – potrivit apărării companiei de transport – de cuantumul diurnelor şi al primei pentru economia de carburant care le erau plătite. Valoarea diurnelor era cu atât mai ridicată cu cât era mai lungă perioada de detaşare a lucrătorilor în străinătate (conform contractului de muncă, între 3 şi 5 săptămâni, la alegerea lucrătorului).
CJUE a opinat că speţa în cauză intră sub incidenţa Directivei detaşării 96/71. Astfel, în sensul acesteia, întreprinderile stabilite într-un stat membru garantează – în cadrul unei prestări de servicii internaţionale -lucrătorilor detaşaţi pe teritoriul altui stat membru condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile pe teritoriul acestuia, printre care şi salariul minim.
Foarte important, în temeiul articolului 3 alineatul (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71, o diurnă trebuie calificată drept „alocaţie specifică detaşării”, care face parte din salariul minim atunci când nu este plătită lucrătorilor cu titlul de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detaşare. Cu alte cuvinte, atunci când este acordată pentru compensarea inconvenientelor cauzate de detaşare, care constau în îndepărtarea acestor lucrători de mediul lor obişnuit. Acest lucru este confirmat în special de caracterul forfetar şi progresiv al diurnei menţionate, plus că din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că această diurnă ar fi vărsată cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv, cum ar fi cele de transport, cazare sau masă.
