… în intervalul orar 12:00-20:00. Ele se vor institui, așa cum anunță CNAIR, pe întreaga rețea rutieră din România, exceptând județele Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.
Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.
Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
- vehiculelor care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
- transporturilor funerare;
- transporturilor poştale;
- transporturilor de echipamente de prim ajutor;
- transporturilor pentru distribuire de carburanţi;
- transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;
- transporturilor pentru tractări vehicule avariate;
- transporturilor pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
- transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
- transporturilor de apă îmbuteliată;
- transporturilor de produse provenite din exploatări agricole;
- transporturilor militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naționale.