Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mai mult de 20% din firmele de logistică din România sunt în București și Ilfov

În topul județelor cu cele mai multe firme care au codurile CAEN 5221 (activități de servicii anexe transporturilor terestre) și 5229 (alte activități anexe transporturilor) sunt, ca și în 2019, București+Ilfov, cu 885, față de 606 în 2019, Constanța, cu 203, față de 197, Bihor (194/189), Cluj (164/149), Timiș (149/136) și Arad (106/98), deci toate județele de pe primele șase locuri sunt în creștere și ocupă aceleași poziții ca în anul anterior.

Modificările față de 2019 sunt urcarea Brașovului pe locul al 7-lea, cu 87 de firme de logistică – devansând ocupantul acestei poziții din 2019, Argeș, care coboară în 2020 un loc – și urcarea în Top 10 a Mureșului, cu 71 de firme. În timp ce Sibiul este în ambii ani pe locul al 9-lea, cu 76 de firme în 2020 și 74 în 2019.

În Top 10 după numărul de firme se află șapte care sunt și în Top 10 după cifra de afaceri. Lipsesc Giurgiu, unde sunt doar 26 de companii de logistică, dar care realizează o cifră de afaceri ce plasează acest județ pe locul al treilea în topul național (și pe locul al cincilea ca profit), ca dovadă de cât de mari sunt ele, Prahova și Iași. Și tot acestea trei apar în Top 10 după profit și lipsesc din Top 10 după numărul de firme.

Articole similare

Ad