La editia de anul acesta a competitiei The Drivers' Fuel Challenge organizate de Volvo au participat peste 450 de soferi profesionisti in etapele de calificare din Timisoara, Bucuresti, Cluj, Brasov, Bacau, Constanta si Buzau. In total au fost parcursi peste 14.000 km, in finala de la Snagov intalnindu-se 18 soferi – primii trei din fiecare etapa.
Castigatorul este Florin Olteanu, de 35 de ani, de la Costi Trans, care va participa la mijlocul lui octombrie la finala din Croatia.
El a fost urmat de Constantin Pele-Verde de la Lup Trans (Bacau) si Ioan David de la Kalomin (Ploiesti), acesta din urma clasat pe locul secund in finala europeana a competitiei The Drivers’ Fuel Challenge din 2011.
Florin Olteanu nu a urmat pana acum cursuri de pregatire pentru soferi, dar in vederea finalei de pe aerodromul din Grobnik (Croatia) va fi „antrenat“ de Alexandru Cazan, trainerul Volvo Romania, si promite ca va incerca sa aplice cunostintele teoretice dobandite in cadrul cursurilor de conducere economica in cursele pe care le are de acum inainte.
Traseul de la Grobnik are doar 4,5 km, astfel ca aici va conta cu adevarat fiecare picatura de motorina consumata. In Croatia se vor intrece soferi din Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Republica Ceha, Croatia, Estonia, Kosovo, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.