Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

P3 face un pas înainte pentru decarbonizarea sectorului industrial-logistic

P3 Logistic Parks („P3”) continuă demersurile pentru a-și atinge obiectivele de sustenabilitate la nivel de grup, prin transformarea activelor existente în România și la nivel global în clădiri eficiente din punct de vedere energetic, diminuându-și astfel amprenta de carbon și contribuind la crearea unui mediu mai sigur și mai sănătos atât pentru chiriași, cât și pentru angajații acestora. În dorința de a inova constant și de a rămâne aliniată la tendințele actuale ale industriei, compania își adaptează continuu operațiunile la nivel mondial și depune eforturi susținute pentru a anticipa trendurile viitoare, așa cum sunt acestea prezentate mai jos de futurologul Sean Culey – strateg, consilier de transformare și consultant extern al dezvoltatorului.

Sînziana Pardhan, Managing Director P3 Romania, declară: „P3 este o companie inovatoare, care caută în permanență să își consolideze și să își dezvolte serviciile prin implementarea de soluții și adăugarea de noi facilități, atât în cadrul activelor existente, cât și la nivelul dezvoltărilor de tip greenfield. Suntem ghidați de dorința de a dezvolta nu doar spații, ci și comunități profesionale sustenabile și urmărim cu atenție toate trendurile legate de domeniul nostru de activitate.”

Tehnologii precum robotica, învățarea automată, vehiculele autonome, energia regenerabilă și Internet of Things se află acum pe un drum comun. Logistica, o industrie în care mâinile omului sunt încă cele care trebuie să sorteze, să împacheteze, să încarce, să conducă și să livreze bunurile, se adaptează rapid la aceste noi trenduri.

Depozitele și centrele de fulfillment sunt perfect compatibile cu folosirea de panouri solare, având în vedere suprafețele lor mari și acoperișurile în formă plată. Acoperișul este un bun inactiv ce poate fi utilizat cu ușurință pentru a capta energia solară. P3 Logistic Parks, spre exemplu, este una dintre companiile care a dat curs acestei oportunități și utilizează, în prezent, panouri solare în 11 din parcurile sale din Europa, în Republica Cehă, Germania, Spania și Italia. În plus, compania analizează posibilitatea instalării unor astfel de panouri și în parcul său din România, ca o componentă suplimentară a demersurilor dedicate reducerii amprentei de carbon. La acestea, se adaugă încă patru locații din Polonia care folosesc panouri pentru producerea apei calde.     

Punctul culminant în industria de transporturi

2020 ar putea fi considerat anul în care piața autoturismelor electrice a început să câștige teren considerabil, iar 2021 ar putea fi privit drept anul de tranzit înspre adoptarea trendului, de către populația generală. O privire asupra evaluării de piață a Tesla și vânzărilor în creștere înregistrate în ultima perioadă confirmă aceste lucruri: Tesla a vândut peste 365.240 de unități Model 3 în 2020, 12% din totalul vânzărilor de vehicule electrice, iar compania are acum o valoare de piață de 756 miliarde de dolari, mai mult decât orice alt producător de automobile. Mai mult, Norvegia – cel mai mare utilizator mondial de vehicule electrice – va interzice din 2025 vânzarea de mașini cu motorizare tradițională, Marea Britanie din 2030, California din 2035, iar alte țări europene precum Germania și Slovenia au luat măsuri pentru a nu mai permite vânzările de vehicule cu emisii de carbon între 2030 și 2040. Jaguar Land Rover a anunțat că toate modelele Jaguar vor fi electrice din 2025, iar întreaga gamă va deveni electrică din 2030. GM a declarat, de asemenea, că până în 2035 va elimina treptat vehiculele care ard combustibili fosili. Ca urmare a acestor decizii, bugetele vor fi de acum redirecționate dinspre motoarele cu combustie către vehiculele cu propulsie electrică, într-o manieră cum nu s-a mai văzut până acum: Volkswagen a anunțat cheltuieli de aproximativ 73 miliarde de euro pentru electrificare, trenuri de propulsie hibride și tehnologie digitală în următorii cinci ani; Grupul BMW intenționează să dubleze numărul de vehicule electrificate pe care le oferă și să ajungă la 25 de astfel de modele până în 2023; Daimler va investi 70 miliarde de euro (85 miliarde de dolari) între 2021 și 2025 în vehicule electrice. Cercetătorii IHS Markit se așteaptă la o creștere cu 70% a vânzărilor globale de vehicule electrice în 2021, 44% în China, 28% în Europa, 16% în America de Nord și o cotă combinată Japonia / Coreea de Sud de 11%. De asemenea, estimează că până în 2025 vânzările globale vor depăși 12,2 milioane, indicând o creștere anuală de aproape 52% (compusă). Un exemplu perfect al faptului că anul acesta reprezintă punctul de vârf al vehiculelor electrice, în ianuarie 2021 a fost anunțat faptul că cea mai mare fabrică de motoare diesel din lume din Tremery, estul Franței, își va comuta producția către motoare electrice.

Articole similare

Ad