Au trecut peste 12 luni de la ieșirea definitivă a Regatului Unit din Uniunea Europeană, iar cu această ocazie am dori să vă prezentăm o scurtă trecere în revistă a noilor reglementări privind cabotajul și legislația în domeniul transporturilor din Regatul Unit, importante pentru companiile de transport, precum și a efectelor acestora asupra protecției în baza polițelor de asigurare de răspundere pentru activități de transport.
Domeniul de aplicare al cabotajului pentru operatorii UE din Regatul Unit:
Conform acordului UE-Regatul Unit, sunt permise maximum două curse de cabotaj în Regatul Unit în urma unui transport bilateral, și anume un transport dintr-o țară UE către Regatul Unit (de exemplu din Franța în Regatul Unit).
De reținut este faptul că începând cu 28 octombrie 2021, Regatul Unit a introdus o extindere temporară a reglementărilor privind operațiunile de cabotaj. Extinderea temporară va dura șase luni până la 30 aprilie 2022 și permite operațiunile de cabotaj:
- în Marea Britanie (nu se aplică în Irlanda de Nord)
- pentru o perioadă de 14 zile, prima zi fiind cea în care a fost efectuată o intrare cu încărcătură în Marea Britanie, fără limite în perioada respectivă a numărului de operațiuni de cabotaj permise.
- să fie efectuate de operatori din orice țară, indiferent dacă aceștia sunt din UE, sau efectuează transport în baza unei autorizații CEMT sau a unei autorizații de transport conform acordurilor bilaterale.
Extinderea drepturilor de a efectua operațiuni de cabotaj nu se limitează la niciun fel de transport specific și, deși prelungirea este pentru o perioadă de șase luni, autoritățile britanice pot decide anularea acestei măsuri în cazul în care nu se mai consideră eficientă. Autoritățile din Marea Britanie au luat această decizie unilateral în vederea îmbunătățirii fluxului de mărfuri și flexibilitate a lanțurilor de aprovizionare din Regatul Unit.
Atenție!, Nu este permisă o deplasare fără încărcătură în Regatul Unit pentru efectuarea ulterioară a unui transport național; în special nou-veniții în industrie cad în mod repetat în această „capcană” (populară), după cum a constatat Lutz Assekuranz din cazuri concrete. Scopul reglementărilor privind cabotajul este acela de a evita cursele fără încărcătură care sunt nerentabile din punct de vedere economic și poluante; pe de altă parte, trebuie prevenită „alegerea” curselor individuale lucrative pe teritoriul național de către companii de transport din țări terțe, în principal din motive protecționiste.
Condiția prealabilă pentru efectuarea unei curse de cabotaj în Regatul Unit este – ca și până acum – deținerea unei licențe comunitare („Licență UE”) sau a unei licențe corespunzătoare din Regatul Unit. Excepțiile sunt prevăzute, printre altele, pentru transporturi poștale, transporturi de medicamente în situații de urgență sau pentru transportul pe cont (în nume) propriu. Cu toate acestea, în practică, cea mai importantă excepție o vor constitui autoutilitarele („transportul de mărfuri cu autovehicule a căror masă totală maximă admisă, inclusiv remorca, nu depășește 3,5 tone”). Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că acest regulament este în vigoare numai până la 20 februarie 2022 – după care limita de greutate va fi redusă la 2,5 tone!
Din punct de vedere al asigurărilor, licențele sunt deosebit de importante din două perspective:
- Companiile de transport, expediție și logistică sunt de obicei obligate, prin condițiile de asigurare, să verifice seriozitatea/capacitatea transportatorilor din aval (executanți), ceea ce – printre alte mijloace necesare – poate fi demonstrat prin intermediul licenței de transport. În acest fel se garantează faptul că acoperirea oferită prin asigurare nu se pierde în cazul subcontractării operațiunilor de transport, respectiv faptul că nu se aplică o franșiză cu o valoare semnificativă.
- Pe de altă parte, în condițiile de asigurare este prevăzută adesea o excludere a acoperirii prin care se refuză plata despăgubirii în cazul în care asiguratul nu dispune de licența (licențele) necesară (necesare) pentru transportul concret, care urmează a fi efectuat prin mijloace proprii – un concept aparent evident!
Legislația aplicabilă (în domeniul transporturilor) privind operațiunile de cabotaj în Regatul Unit
Operatorii care efectuează transporturi naționale în Regatul Unit vor trebui, de asemenea, să facă față în mod inevitabil riscurilor de răspundere civilă iminente. Legislația engleză diferă fundamental de sistemele juridice valabile pe teritoriul Europei continentale. Nu există un cod civil și nici un cod comercial și, cu siguranță, nu există o legislație codificată în domeniul transporturilor, ci doar un „drept cutumiar/jurisprudențial” – adică o lege care s-a dezvoltat de-a lungul secolelor din decizii individuale și care prevede, în esență, răspunderea nelimitată în cazul pierderii sau deteriorării bunurilor.
Ca urmare, unele chestiuni rămase nesoluționate sunt abordate în mod pragmatic de către instanțele de judecată pentru fiecare caz individual, ideilor dogmatice acordându-li-se mai degrabă o mai mică prioritate.
În afară de reglementările istorice aparținând dreptului cutumiar/jurisprudențial, există în primul rând acești termeni și condiții care completează legislația aplicabilă, o restrânge parțial și reglementează condițiile în care transportatorii și expeditorii de mărfuri își desfășoară activitatea în Regatul Unit. Aceste condiții sunt utilizate în mod standard, iar partenerul contractual trebuie să cunoască, în mod real sau implicit, faptul că transportatorul/expeditorul încheie contracte pe baza acestor condiții contractuale, pentru ca acestea să fie incluse. Datorită destinatarilor diferiți, cele două condiții diferă prin chiar natura lor, în detaliu, însă, în general, atât RHAC cât și BIFAC conțin limitări foarte avantajoase ale răspunderii pentru transportatorii/expeditorii individuali. Acestea variază, printre altele, de la o limitare a răspunderii pentru daune aduse bunurilor în funcție de valoare și de greutate, până la limitări ale răspunderii în cazul depășirii termenelor de livrare.
Asigurarea de răspundere rutieră pentru cabotaj în Regatul Unit
Până în prezent, răspunderea în temeiul legislației naționale pentru cursele de cabotaj în statele membre ale UE și SEE era acoperită în cadrul mai multor polițe de răspundere pentru activități de transport – acest lucru este valabil în special pentru polițele de asigurare din Europa Centrală și de Vest.
Ca urmare a ieșirii Regatului Unit din UE, această acoperire a fost eliminată în principiu. Cu toate acestea, în cazul anumitor asigurători, este posibil a se încheia la cerere o asigurare de cabotaj pentru Regatul Unit, acum „țară terță”; Clienții Lutz Assekuranz beneficiază deja de câteva luni de această acoperire suplimentară.
Recomandăm tuturor companiilor care desfășoară sau intenționează să desfășoare operațiuni de cabotaj în Regatul Unit să analizeze dispozițiile locale privind răspunderea obligatorie și să își verifice acoperirea oferită prin asigurare. Lutz Assekuranz poate să vă asiste în acest sens.
O acoperire „sănătoasă” pentru operațiuni de cabotaj rutier ar trebui să includă, în orice caz, răspunderea transportatorului/expeditorului pentru cele mai uzuale cazuri de daună (pierderea/deteriorarea bunurilor, depășirea termenelor de livrare, plata la livrare) în cuantumul obligației legale de despăgubire sau, în subsidiar, o răspundere contractuală mai favorabilă. Echipa Lutz Assekuranz Versicherungsvermittlung GmbH vă oferă, la cerere, orice informații și sfaturi suplimentare pe această temă. Mai multe detalii pe lutz.untrr.ro