Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Se încearcă redresarea Mumbai Maersk, o imensă navă portcontainer eșuată pe fluviul Weser, Germania

O navă portcontainer de 400 de metri lungime care aparține Maersk, încărcată cu containere, a rămas blocată, joi, pe un petic de nisip într-o zonă de mică adâncime, în largul unei insule germane din Marea Nordului, chiar la gura de vărsare a fluviului Weser.

Maersk a spus că „toți cei 30 de membri ai echipajului sunt în siguranță, nu există nicio poluare și niciun semn de spargere a carenei”. Compania de transport maritim a adăugat că nava blocată nu obstrucționează principalul port german Bremerhaven.

Transportul maritim reprezintă 80%-90% din întregul comerț mondial, iar Mumbai Maersk face parte dintr-o clasă de nave foarte mari care pot transporta peste 18.000 de containere de 33 metri cubi fiecare.

O primă încercare de remorcare a navei de 400 de metri lungime către ape mai adânci, a fost efectuată joi dimineață, de către două nave multifuncționale și cinci remorchere, dar a eșuat. A doua încercare a fost făcută la miezul nopții, momentan nu se cunosc detalii.

Nava sub pavilion danez venea din Portul Rotterdam (Olanda) și se îndrepta către Portul Bremerhaven, nord-vestul Germaniei, când a eșuat miercuri seara târziu, potrivit unei declarații a comandamentului de urgență maritimă. Autoritățile din Wilhelmshaven și Oldenburg au deschis o anchetă.

Articole similare

Ad