Amazon lansează serviciul de transport maritim, într-un moment în care comercianții independenți cu amănuntul, cărora li se adresează, se plâng de mai multe luni de creșterea abruptă a prețului de transport, care a ajuns de 6-8 ori mai mare decât înainte de pandemie.
Așa cum explică publicația germană VerkehrsRundschau, cea mai mare greșeală pe care o poate face acum industria de transport este să subestimeze Amazon. În domeniul coletăriei, compania nu a fost considerată acum câțiva ani un posibil competitor, iar acum livrează mai multe colete în SUA decât FedEx. Și în alte sectoare în care este implicat Amazon, succesul său a fost atât de mare pentru că grupul este foarte rapid, ieftin și digitalizat, caracteristici care lipsesc în prezent din transportul maritim, iar expeditorii locali din Germana trebuie să dezvolte o strategie puternică pentru a face față competiției.
Când vine vorba despre prețuri, cel mai important este să se evite reducerile generale și proactive ca răspuns la oferta Amazon, deoarece compania oricum va veni cu oferte și mai joase, aceasta fiind strategia sa. Deci redactorii VerkehrsRundschau cred că cine scade prețurile acum nu face decât să declanșeze un război al prețurilor, la sfârșitul căruia toată lumea pierde. În schimb ar trebuie să se concentreze asupra unor modele care să promoveze fidelitatea clientului, adică să le propună partenerilor pe termen lung condiții foarte atractive.
De asemenea, ar trebui să lucreze la oferte mult mai personalizate, deoarece nu toți clienții sunt la fel și nu este economic să li se ofere tuturor același cel mai mic preț posibil alături de cel mai bun serviciu posibil. Mai degrabă, furnizorii trebuie să afle căror segmente de clienți individuali trebuie să le acorde o importanță deosebită și să le ofere servicii adecvate. În acest fel, ei pot crea valoare adăugată direcționată prin oferirea de expertiză vamală specială, capacități fixe din anumite porturi, urmărire în timp real și ATE (ora preconizată de sosire), transport premium, care să fie comercializate activ.
În plus, expeditorii trebuie să lucreze cu mare viteză la digitalizare, care va face diferența între furnizorii tradiționali și cei noi, ca Amazon. Digitalizarea nu ar trebui limitată la procesele logistice (senzori pe containere, rețea de containere ș.a.), ci trebuie să vizeze și optimizarea părții comerciale (crearea de cotații automate, serviciu clienți 24/7, plăți ș.a.). De asemenea, expeditorii sunt sfătuiți să apeleze la valorile clienților, pentru că nu toate companiile vor să fie acuzate că fac afaceri cu gigantul global anonim Amazon, care a distrus deja retailul și vrea să creeze un nou monopol.