Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Scania pune accent pe relatia cu clientii

Din februarie Scania Romania are un nou director general, Hakan Sundström, cu o experienta de peste 38 de ani in Scania. Din martie, compania din Romania are si un nou director comercial, pe Andreea Dumitrescu, care a activat aici din 2001, in diferite departamente, service, relatia cu dealerii, logistica.
Amandoi au ca target dezvoltarea relatiei cu clientii, iar pentru asta in prezent sunt testate o serie de produse ce vor fi lansate incepand cu sfarsitul acestui an, care vizeaza clientii si modul cum pot fi acestia ajutati sa reduca cheltuielile. De asemenea, exista si multe proiecte de atragere de noi clienti.
 

„Vom veni cu niste solutii noi pentru clientii nostri pentru ca in ultimul timp calitatea serviciilor nu a fost perceputa ca fiind cea pe care trebuie sa o ofere Scania. Avem acum un produs in care am incredere, cu un consum demonstrat bun, fiabil, cu un motor nou, avem oameni cu experienta, suntem foarte optimisti, dar trebuie imbunatatita relatia cu clientii care nu este doar in sarcina celor din service, ci si celelalte departamente contribuie in acest sens. De cativa ani incercam sa lucram ca un tot unitar, sa ne adresam clientului impreuna, avem un program de Customer Care in firma unde participa toata lumea care intra in contact cu clientul, tocmai pentru a reusi sa uniformizam modul in care ne adresam acestuia“, a afirmat Andreea Dumitrescu.
Oricum, in ultimii ani politica de vanzari s-a schimbat pentru ca, asa cum a aratat directorul general Scania Romania, „din punct de vedere tehnic produsele sunt tot mai asemanatoare cu ale celorlalti competitori, important pentru noi este sa oferim solutii in plus, asa cum este Ecolution, sa nu mai vindem doar camionul, ci un pachet intreg care sa il ajute pe client in activitatea sa. Trebuie adaugate alte servicii cum sunt cel de driver training, contracte de service configurate special etc. Am observat ca transportatorii incep din ce in ce mai mult sa renunte la reparatiile in regie proprie si sa-si aduca camioanele in service. Tot mai multi apeleaza la serviciile noastre pentru ca pana la urma avem posibilitatea de a optimiza programul de mentenanta astfel incat sa i se reduca costurile. Nu trebuie sa urmeze un program general de mentenanta, ci putem genera ceva personalizat. Avem istoricul si cunoastem foarte bine masina, problemele pot fi rezolvate din timp astfel incat sa nu apara defectiuni pe traseu, iar vehiculul sa fie imobilizat. Desi Scania este perceput ca un brand scump, cred ca per total clientul beneficiaza de servicii mai ieftine de mentenanta si reparatii.“

Articole similare

Ad