In curand, va incepe constructia Parcului Industrial Tetarom IV din Cluj, comuna Feleacu, ce se va intinde pe o suprafata de 86 ha. Lucrarile vizeaza construirea de platforme si drumuri, retele de alimentare cu apa, de canalizare, de alimentare cu gaz, racord la retelele de inalta tensiune de 110 kV si 20 kV, o hala IMM si o cladire de birouri.
Lucrarile au primit unda verde ca urmare a semnarii de catre presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu a Ordinului de incepere a constructiei.
Parcul va fi realizat de asocierea formata din S.C. ACI S.A. Cluj, S.C. Electromontaj S.A., S.C. Nord Conforest S.A. si S.C. Erbi Prodcom S.R.L., castigatoare a licitatiei organizate de CJ Cluj. Valoarea contractului este de 36,35 milioane de lei fara TVA, durata maxima de executie fiind de 20 de luni. Investitia va fi realizata din fonduri europene si de la bugetul judetului.