Pe 9-10 mai, la Jucu,in cadrul T-Festival, a avut loc finala din Romania a concursului Young European Truck Driver (YETD), organizat de Scania. 12 soferi profesionisti au luptat pentru a ocupa prima pozitie in clasament si, implicit, pentru a reprezenta Romania la finala europeana din Suedia, unde marele premiu este un autotractor Scania in valoare de 100.000 de euro. Dupa doua zile de probe solicitante cu nervi intinsi la maximum si emmotii coplesitoare, Ionut Tolescu a fost declarat marele castigator.
Toti cei 12 au fost foarte buni insa, la final, a castigat cel care a reusit sa isi stapaneasca cel mai bine emotiile si sa nu isi piarda concentrarea desi atmosfera a fost una incarcata de energie, cauzata si de exclamatiile publicului de pe marginea zonei de concurs, dupa fiecare succes, sau ratare, dupa caz.
Cei 12 finalisti au fost alesi in urma a trei semifinale, la Cluj (Jucan Florin, Croitoriu Daniel, Ciuclea Viorel Costel si Tordai Istvan), Bucuresti (Cirjan George Alexandru, Anghelescu George Tiberiu, Zmaranda Cristian si Mihai Ion Mihai) si Bacau (Ciocirlan Sergiu, Stefan Mihai Florentin, Tolescu Ionut, Aloman Florin).
In prima zi a competitiei acestia au avut de efectuat probe practice si anume verificarea camionului si condus economic si preventiv. A doua zi, in urma probelor de prim ajutor si Reverse Z, s-au remarcat cei mai buni patru dintre ei. Apoi, pentru primele trei locuri au avut de dovedit indemanare maxima la probele Knock the King si Super Z. Fiecare dintre cele doua probe s-au desfasurat in paralel cu cate doi soferi. La final, primul loc a fost ocupat de Ionus Tolescu, Mihai Stefan si-a adjudecat al doilea punctaj iar Istvan Tordai s-a clasat pe locul al treilea.
„Semifinala din Bacau a fost o joaca la care am participat din dorinta de a vedea la ce nivel ma aflu. Nu m-am prezentat cu gandul de a castiga. Rezultatul de la Bacau a fost surprinzator si pentru mine intr-o oarecare masura“, a afirmat castigatorul finalei. Ionut nu a ocupat prima pozitie la toate probele dar a obtinut punctaj bun la fiecare dintre ele. Stapanirea de sine, crede el, a fost avantajul sau principal.